Delatiune v0.1

November 1, 2008
By

In ultima vreme m-am retras macinat de griji din ce in ce mai oculte si mai lipsite de interes social. Cu alte cuvinte in ultima vreme am devenit ursuz, infect de greu de urnit din ale lui si mereu cu gandu sa-si faca un scop in viata din castigul banilor. Degeaba ma cac pe mine ca as fi un bun samaritean si ca vreau sa ajut lumea si ca vreau sa salvez balenele intocmai ca o fotomodeala ce tocmai a pasit prima oare intr-un costum de baie, sunt un egoist fara scrupule care incearca sa traga totul pe spuza lui, un om de nimic care viseaza nemurirea prin celebritate de care ii e frica.

Viata mi-a intins de multe ori maini pe care le-am refuzat dintr-o morbida dorinta de a esua. Se intampla ceva ciudat incep sa nu mai simt esecurile ca o povara, incep sa-mi ridic semne de intrebare si sa devin nervos cand momentul esecului nu-si face simitita prezenta.

In ultimul timp dau sfaturi in stanga si-n dreapta fara sa-mi gasesc si mie solutii sa ies dintr-o mizerabila stare de lancezeala care-mi atrofiaza relatiile sociale si care ma transforma intr-o masa de carne libera de consideratiunile unui grup.

Oare de ce ma opresc la a scrie in cartea vietii mele mereu un capitol pe care il vreau dar nu-l pot cuprinde. E frica de foaia alba ? Sau e dorinta de a nu pierde si aceasta batalie a spiritului cu carnea.

Incep sa fug din ce in ce mai des dincolo de fantasme si fantome ale trecutului, prezentului si viitorului pentru a ma arunca intr-o dimensiune ilogica care nu-mi apartine. Ma transpun in povesti care nu fac parte din istoricul care se aduna pe mosorul meu. De ce ? Macar puteam sa ma opresc la a haladui prin fantome si fantasme si tot eram mai acceptat intr-o forma sau alta de o societate inerta ca cea in care ma misc.

Chestia cu blogul. E forma in care vreau sa strig si-n care vreau sa ma fac auzit fara ca cineva sa auda de mine. E un soi de aruncare a unei pietre in mijlocul haitei de caini fara a fi vizibil de gurile hulpave ale fiarelor insetate de sange, dar totusi uneori imi place sa ma simt cainele care smulge o bucata de carne din mine. Trec de ceva vreme in drum spre munca pe langa un caine parsiv, dintr-o curte urbana. Avem reguli stabilite clar: daca e sus pe scari ma latra caci e egal cu mine, daca e jos langa scari ma priveste umil, uneori si cainele mai uita si ma latra de jos, oare nu am si eu dreptul ca uneori sa uit ierarhia si sa strig?….

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *