Ca-n viata…

Din pacate, am observat ca pentru multi dintre cei care merg pe munte, iesirile sunt in ultimul timp, niste curse contra cronometru in timpul carora cel mai important e sa ajungi repede, repede pe creasta…intr-un timp record pe varf…E trist pentru ca cei mai multi nu mai privesc in jurul lor si eu sper sa nu ajung niciodata asa…si sper ca nici voi :)

Sursa: Aici.

Oare acelasi lucru nu-l putem aplica si lumii in general atunci cand se misca haotic spre varfuri de atins fara sa se bucure de viata lor si de prietenii din jurul lor?

Join the Conversation

2 Comments

  1. Chestia cu alergatul pe munte e veche. Am vazut multi care dupa ce se dadeau jos din tren bagau capul in pamant si se grabeau spre cabana. De parca ii astepta o bara de salam acolo sus. :)
    Eu aproape de fiecare data ajungeam ultimul sau printre ultimii. Preferam sa merg incet pentru a putea sa admiri peisajele, ma mai opream in cate o poiana cu priveliste frumoasa pt a fuma o tigara bucurandu-mi ochii. Chiar daca ajungeam mai tarziu, cabana tot acolo era.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.