Ca-n viata…

Din pacate, am observat ca pentru multi dintre cei care merg pe munte, iesirile sunt in ultimul timp, niste curse contra cronometru in timpul carora cel mai important e sa ajungi repede, repede pe creasta…intr-un timp record pe varf…E trist pentru ca cei mai multi nu mai privesc in jurul lor si eu sper sa nu ajung niciodata asa…si sper ca nici voi :)

Sursa: Aici.

Oare acelasi lucru nu-l putem aplica si lumii in general atunci cand se misca haotic spre varfuri de atins fara sa se bucure de viata lor si de prietenii din jurul lor?

2 Replies to “Ca-n viata…”

  1. Chestia cu alergatul pe munte e veche. Am vazut multi care dupa ce se dadeau jos din tren bagau capul in pamant si se grabeau spre cabana. De parca ii astepta o bara de salam acolo sus. :)
    Eu aproape de fiecare data ajungeam ultimul sau printre ultimii. Preferam sa merg incet pentru a putea sa admiri peisajele, ma mai opream in cate o poiana cu priveliste frumoasa pt a fuma o tigara bucurandu-mi ochii. Chiar daca ajungeam mai tarziu, cabana tot acolo era.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.