Am obosit…

March 29, 2010
By

Am obosit si zgomotul ma doboara cu fiecare decibel care-mi populeaza spatiul apropiat corpului care ma duce colo si colo prin lume. Teoretic corpul e sanatos si da randament doar spiritul a obosit si ar vrea sa se aseze undeva la o margine de drum si sa viseze, sa doarma, sa vegeteze, in principiu sa faca orice altceva decat sa gandeasca sau sa lucreze.

Nu stiu de ce dar in ultima vreme orice rahat mic ma face irascibil si ma transforma intr-un vulcan de nervi si injuraturi. Toata lumea vrea ceva, zbiara tipa vrea acum sau ieri daca se poate. O lume mult prea alerta care alearga dupa Marele Nimic pentru un spirit mult prea lenes care sade pe o buturuga la margine de “eu”.

In fond si la urma urmei pentru ce? Pentru ce toate astea daca nu esti in stare sa formulezi o cere coerenta? De ce imi ceri sa fiu eu cel corect in servirea clientului cand tu client nu oferi cerinta cum trebuie. E ca si cum as da o problema la o clasa de copii sa o rezolve fara date complete, dar sa pretind de la ei sa-mi rezolve problema impecabil. Nu poti si nu ai dreptul sa ceri asa ceva.

Am obosit pentru ca oricat de mult ti-ar pasa de un om, acel om se autodistruge fara a clipi…destinul??? NU puterea obisnuintei de a face exact acelasi lucru care-l darama psihic zi de zi. Te-ai obisnuit cu automatismul fumatului, vei continua sa fumezi pana cand automatismul iti va pune capac sau pana cand Creierul va cere clemente Vointei sa intervina in solutionarea ticului de a duce mana la gura cu o tigara aprinsa in ea.

“Si caii se impusca!” era cred o replica dintr-un film. Nici sa visez pentru ca nu mai am putere, visele imi sunt populate de cosmaruri traite zi de zi, de neputinta de a nu reusi sa transmit un mesaj coerent celui cu care port o discutie.

Ai senzatia ca lume are ceva cu tine si ca tu esti muntele de frumusete si de inteligenta, dar nu ai puterea de a te opri, de a te dezbraca de haina cu care te-ai invesmantat in societatea in care traiesti. Sa te opresti si sa te privesti curios pe dinauntru tau. Daca o vei face, vei gasi poate copilul ala care s-a ascuns de tine. Te vei vedea pe cel care a fugit de tine cel care ai crescut si care a uitat sa viseze ca zboara ca Peter Pan.

Mai trist e cand te uiti si nu gasesti nimic pentru ca ai ucis eul tau copilaresc, inlocuindu-l cu o imagine grotesca a unui adult cu accese de copil care ascunde chipul neputintei sub 1000 de masti de bal mascat si care poarta costume ciudate pentru a nu lasa sa se intrevada mizeria ce-ti populeaza sufletul de piatra in care stai.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *