Sah politic

April 28, 2010
By

Citesc. In ultima vreme citesc carti de politica si carti de psihanaliza. Amandoua domeniile studiaza comportamentul omului in diverse ipostaze. Daca a doua se refera mai mult la Omul interior, primul domeniu este exclusiv al Omului exterior, al comportamentului uman in situatii limita.

Ultima pe care am apucat sa o incep este despre Razboiul din Golf, razboiul portii spre Orient umbrit de cauza petrolului.

Am ajuns la concluzia ca politica este o tabla de sah a orgoliilor duse la extrem, in care nu sunt importanti regii si reginele ci piesele care le dau sah,mat,pat sau cine stie ce alte rezolvari a jocului in favoarea lor. De ce restul pieselor sunt mai importante? Pentru ca daca regina si regele crapa sigur se gaseste un nebun care sa le ia locul.

Tabla mea de sah arata cam asa:
1. Pionii sunt cei mai devotati si sunt printre primii care mor in razboi. Ei sunt importanti pentru ca oricand pot lua puteri de pe linia de fund prin ajungerea in celalalt capat al tablei, dar sunt neimportanti prin miscarea lor. Nu pot inainta foarte mult fiind opriti mereu de statutul lor de oamenii obisnuiti.
2. Turele. Au miscari greoaie si directe. Simbolizeaza oamenii pe care te poti baza si care la nevoie se sacrifica pentru binele tau. Tura se arunca in lupta chiar daca stie ca moare pentru rege si tara. Turele e cel mai bine sa le tii langa tine.
3. Caii. Sunt mesagerii si spionii unei batalii. O batalie are nevoie de cai pentru spionaj si pentru stabilirea strategiei de lupta. Caii trebuiesc remunerati pentru ca uneori pot lupta la suprafata pentru tine si in interior pentru altii. E o lupta in care se accepta si jocul la dublu,triplu, depinde de cate agentii sunt implicate si interesele cui te hotarasti sa le servesti.
4. Regina. Este cea mai abila din tot regatul. Se poate misca in orice directie. Isi poate utiliza farmecele pentru a-si apara cauza.
5. Regele. E capetenia care da ordine si face strategia. Regele da semnalul si supusii il executa. Se misca greu pentru ca statura le impune un timp de gandire mai mare si ii priveaza de o oarecare libertate de miscare, duc pe umeri povara functiei.
6.Nebunii. Va intrebati de ce i-am lasat la urma? Ei sunt cheia jocului. Desi toata lumea se astepta sa aiba un rol secundar, ei sunt in prim plan. Fuga lor in diagonala exprima temere, trufie, dorinta de mai mult. Asezati in jurul regelui si obligati sa circule in zig zag tanjesc dupa mersul domol si molcom al regelui. Tanjesc dupa nevoia de a conduce. Sunt cei mai periculosi din tabla. Sunt primii langa cai, sunt primii langa regina si langa rege. Ai nevoie de o coarda in interiorul regatului, manjesti un nebun propunandu-i sa fie rege dupa si el te va asculta orbeste. Nutreste o ura visceala pentru ture si-n acelasi timp o admiratie pentru cadenta lor in lupta, dar scopul scuza mijloacele si ii mazileste pentru ca ei ar putea sa fie o piedica importanta in drumul spre tron.

Cel mai periculos joc la offside e cand pe tabla de sah se joaca in 3-4 echipe. Interesele cresc si relatiile intre tabere se racesc si se incalzesc pana cand se ajunge la o intelegere. Un razboi are invinsi si invingatori, in functie de interes te asezi intr-o tabara sau alta pentru a castiga. Ultimele razboaie au aratat ca nu e atat de important sa castigi, cat sa-ti pregatesti o pierdere triumfala ascunsa foarte bine in scenarii de teorie a conspiratiei. E bine sa-ti lasi un nebun de paza la usa istoriei pentru a o macelari in functie de interesul tau. Daca ai promis undeva in trecut ca tu vei fi miezul miejilor de pe pamant, atunci esti deja castigat. Tu te-ai pozitionat strategic in tabara castigatoare a premiului publicului. Restu’ sunt premii date de constructii care poti fi deturnate prin omisiune. Tu ramai regina publicului si oricand poti face trimitere la acest premiu pentru a arata audientei ca tu esti invingatorul moral al unei batalii pierdute de tine inca dinainte de a incepe sa te bati. Faptul ca pleci la drum cu o idee pozitiva: “Sa institui pacea in lume”, n-ar trebui sa te degreveaza de modul in care aplici pacea pe glob.

Atentie insa, mare atentie la nebunii pe care-i cresti sa circule in zigzag pe tabla desenata de specialistii tai, hazard-moralul unor actiuni supuse inevitabil principiilor aleatoare, pot determina nebunii sa adopte comportament dictatorial si sa te inlature de la putere pentru a-si duce la indeplinire scopul si frustrarile.

Genocidul este rezultatul unei conducerii slabe care nu a inteles ca pe langa inteligenta un adevarat lider trebuie sa stie sa conduca si in forta.

Doar cel ce-si stie scopul neumbrit de scheletii trecutului poate fi un lider puternic.

Tags:

One Response to Sah politic

  1. Marian on May 21, 2010 at 2:11 pm

    Buna ziua,
    Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
    Multumesc foarte mult !
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *