Alegerea sicriului potrivit si sfaturile specialistilor Rarox


Cu totii suntem trecatori pe acest pamanat, dar asta nu e nicio noutate. Evenimentele tragice care se petrec parca tot mai des in jurul nostru sunt ca o trezire pentru fiecare, ca pe stimulent privind constientizarea rapiditatii cu care trece timpul si ca o incurajare sa pretuim mai mult viata si pe cei dragi.

Moartea nu este insa un eveniment pe care sa il putem fenta, motiv pentru care in momentul in care survine nu ne ramane altceva de facut decat sa acceptam realitatea, chiar daca este deosebit de dificil. Nu suntem nici primii, dar nici ultimii care au de facut fata sentimentelor rasculatoare pe care le cauzeaza un astfel de eveniment.

Avem insa cu totii datoria de a actiona corespunzator in ceea ce priveste organizarea funerariilor, dar si celelalte sarcini care trebuie indeplinite in acest sens. Pentru ca este un moment ce nu poate fi anticipat, deciziile vor fi luate pe moment, iar durerea resimtita ar putea afecta capacitatea de a le lua pe cele care sunt mai potrivite.

Alegerea sicriului in care va fi depus trupul neinsufletit este de departe o responsabilitate mare, insa nu una care nu poate fi onorata cu succes.

Sicriul potrivit si recomandarile de la RAROX

Cu experienta indelungata in organizarea de evenimente funerare, Rarox propune o gama variata de sicrie dintre care poate fi ales cel potrivit.

Sicriele se regasesc in modele variate, clasice cu patru colturi sau complexe, in sase colturi sau in forma octagonala. De asemenea, poate fi confectionat din una sau doua bucati.

Calitatea materialului utilizat este cea care dicteaza rezistenta si un astfel de articol funerar trebuie sa fie cu adevarat rezistente, pentru a putea suporta greutatea sporita a trupului depus.

Atat modelul, care poate fi unul dintre cele mai sus mentionate privind forma, cat si culoarea (o paleta variata regasindu-se pe funerarenonstop-bucuresti.ro) trebuie alese responsabil, sa fie potrivite intr-o oarecare masura cu ceea ce ar fi dorit cel trecut in nefiinta.

Spre exemplu, in cazul tinerelor care nu au ajuns sa fie mirese pe pamant, culoarea dominanta va fi albul. Vor imbraca rochia speciala, iar culoarea sicriului este de preferat sa fie de asemenea alba, ca si in cazul copiilor de altfel. Nuantele pamantii, respectiv cele inchise la culoare sunt mai moderne, potrivite in orice alt context.

Si in randul sicrielor exista anumite repere ale calitatii. Spre exemplu, modelele mai ieftine sunt cele confectionate din esente de lemn moale, cel de brad. Modelele confectionate din esenta din lemn tare sunt mai costisitoare.

In ceea ce priveste decorarea sicriului, se folosesc, in functie de zone, diverse modele florale, religioase, forme geometrice de asemenea.

In principiu, aspectele mai sus mentionate sunt si cele care au cea mai mare importanta, deci ideal a nu fi neglijate cand alegi sicriul. Poti analiza si gama de sicrie de la Rarox pentru a descoperi ce alte modele sunt disponibile, dintre care pot alege.

Oricum, poti cere si sfatul specialistilor daca nu esti sigur/a de alegerea pe care urmeaza sa o faci.  Ai la dispozitie si o sectiune speciala de blog, pe care o poti consulta in acest sens.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *