Da exact angoasele belicoase! Sunt acele angoase care te aduc in starea de uitare permanenta.
Tu esti un/o individa fara cap si fara coada care incearca sa pacaleasca lumea de ceea ce nu este. Vina nu este a ta in totalitate, vina este a codului din sangele tau care imprastie in jur ura si manie. Ai aparut dintr-o greseala si ai fost pastrat pentru ca egoismul celui care te-a creat nu a putut sa renunte. Nu a ascultat impulsul dintai, nu a cantarit greutatea fatului in trasaturi care i-ar putea pecetlui damnarea la ratare.
Si tu ai partea ta de vina, caci in padurea uscaturilor prin care te misti alegi cele mai negre si mai triste carari pentru a uita, pentru a te ascunde de drumul tau. Si ce daca e rusinos? Si ce daca lumea te eticheteaza dupa drumul pe care ti l-ai ales? Dincolo de toate acestea cu cat ascunzi mai tare un secret cu atat vor exista tot mai multi “detectivi” care vor dori sa-ti afle secretul. Insingurarea este singura temnita care te poate tine tintuit departe de tine, dar oare pentru cat timp mai poti sa induri minciuna si ura de care te-ai incarcat.
Nu cauta raspunsul in afara cand raspunsul e in interiorul tau. Nu da vina pe altii ca ai paine si cutitul vietii tale. Nu canta la mese care nu-ti sunt pe plac doar pentru a fugi de masa ta unde te simti bine.
Tragedia este pana la urma cea mai comica parte a vietii, cand vei primi un sut in dos, sa te ridici demn de jos, sa-ti scuturi hainele de praf si sa pasesti sarac si sincer prin noaptea vietii tale acceptand pacatele sangelui ce te-a facut.
Te joci? Nu te joci, iti joci viata ca si cum ar fi singura distractie care ti-a mai ramas. Fugi de tine pentru a da tot de tine, oglinda iti strica pasa buna. Te revezi trist si batran intr-o singuratate apasatoare. Viata ti-a intins o mana dar tu ai plasat-o in rastelul de victorii batjocoritoare. Te arunci in bucatarie sa pregatesti ceva ca-n zilele bune…iar fugi? Stai si vorbeste cu mine, vorbeste cu tine? De ce iti bati joc de tine si de mine? De ce te distrugi fara sa iti pese de cel ce vei fi cand vei avea rolul secund intr-o piesa cu tine in rol de film rupt?
Ha ha ha toata viata ti-ai zis ca viata e o curva si ca trebuie sa stii cum sa o iei la sentiment ca sa te poti intelege cu ea. Ai fugit de viata ta, te-ai ascuns in jocuri copilaresti de copil rupt de copilarie, ai pierdut legatura cu ce aveai cel mai de pret, echilibrul in viata.
Nu iti aduci aminte cand? E simplu, nu cred ca ai uitat cand s-a rupt vraja fricii si te-ai aruncat in pulberea valurilor vietii gustand din pocalul tineretii si al vietii fara de capat si coada.
Erai tanar si tocmai iesisei din regulamentara ta viata de trei lei, asa cum iti placea sa o numesti. Fiorii dragostei te infiasera din ghearele fricii si te redasera societatii ca un exponent pervers care cauta experiente in orice pas pe care-l facea in afara ta. Iubeai sa te joci jocul de-a joaca, iti place sa epatezi fumand cu gasca la colt de bloc sau sa bei dintr-un pet jegos sau alteori sa sorbi din Vodca regulamentara rockereasca. Iti placea sa topesti in brate zane blonde, brune si carliontate. Viata ta este un teatru, un teatru ieftin plin de clisee fumate de generatii de generatii. Te uiti la parintii tai si nu ti poti imagina palmand o tigara, ascunzand o sticla de bautura sau in cine stie ce ipostaze sexuale.
Esti exemplul clar al unei tipologii de educatie incastrata in norme sociale aplicate urat care lasa urme si rani adanci pe care le vei transmite mai departe. ADN-ul nu uita, ADN-ul nu iarta, ADN-ul nu tace…adu-ti te rog aminte de parintii tai cand te vei certa cu copiii tai ajuns in situatia lor ingrata de a-ti tolera comportamentul de razvratit sau de a inchizitiona iesirile tale sturlumbatice de adolescent cu hormonii in clocot si mintea fiarta de orgasme ale varstei.
Copilul e acolo in tine captiv si izolat dar viata nu te lasa sa-l mai scoti la suprafata pentru ca varsta are norme impuse de o societate bolnava si uitata in rastelul dezechilibrelor.
N-ai inteles nimic. Te amagesti hilar intr-un joc de-a fata ascunselea cu mintea ta perversa si blocata. Sunt ceea ce pot sa fiu si nu voi fi niciodata ceea ce-ti doresti tu. Tu nu-mi existi pentru ca tu nu esti in creatia mintii mele. Tu te joci, iti place sa te joci cu focul, dar uiti ca esti om si ca viata iti intinde capcane stupide. Nu uita ca cei mai multi comandanti cu medalii pe front au murit stupid in batalii de mana a doua, joaca le-a slabit puterea, raia orgoliului le-a hranit infrangerea si a pregatit urmatoarea victima, pe cel care a castigat.
E iarna, e o iarna cu chip de toamna biciuita de o primavara tanara care-si cere drepturile de a se instala. Durerea saraca de ea apare din nou ca o baba cloanta stupida. Piciorul se resimte, corpul il doare caci isi taraste dupa el o istorie zbuciumata. Padurea e goala, iar verdele primaverii se incapataneaza sa apara. Lupul isi striga durerea. Degeaba. Padurea e surda, padurea e muta. O singura catza il mai urmareste de departe gandind un plan sa-i vina de hac. Lupul isi taraste viata mai departe stiind ca viata lui nu-i in padurea catzei, el trebuie sa zboare spre orizonturi mai tinere si mai zvelte, el trebuie sa-si gaseasca padurea nebuna….
Se opreste la un pom incercand sa-si aduca aminte ce cauta. Cauta adevarul, cauta viata…se urneste din loc, amintirea piciorului sanatos pe care-l trage dupa el ii provoaca migrene…si daca s-ar fi oprit ar fi impietrit pe loc intr-o padure care nu era a lui, singura cale era sa mearga spre padurea promisa, spre viata harazita.
Port in mine un spatiu real si aerisit de om care impaca si varza si capra pe unde poate. Imi place sa cred ca asta face parte din latura mea crestina innodata cu precrestinisme invatate din practica. E partea care atarna in balanta celui din fata cu care port o discutie. Mereu si mereu primesc acelasi feedback. Continue reading →
Scarbit si posac ma indrept spre casa in costumul sifonat de ganduri franjuri. Strada cu mazga si cainii care urla departe in marginea de oras imi aduce aminte ca am parasit un oras zapacit pentru a ma retrage intr-o parte de oras. Ma simt bine, imi place singura problema este ca ma doare destramarea a ceea ce era pe vremuri psihologia de mahala. A disparut romantismul povestilor, a intamplarilor, a disparut fascinatia unor 26 decembrie cu soare si frig.
Ma indrept catre casa pe strada murdara si imi dau seama ca lumea e murdara pentru ca nu vrem sa facem nimic pentru noi. Ne agatam de horoscoape, ne agatam de destin, ne agatam de orice nu ne pune in dilema sau ce nu baga in reeducare fortata.
E mai usor sa bei ceva si sa uiti decat sa incepi sa analizezi ce e gresit si ce trebuie schimbat. Ne e frica sa alegem, pentru ca 50 de ani au ale altii pentru noi, acum o facem ca si atunci mecanic si fara sa gandim, exact cum si futem: mecanic si imitand, incercand sa satisfacem frustrarea de a nu fi cu o Pamela Anderson sau de a nu te fute Tom Cruise ca-n Top Gun.
Am 3 caini pe strada care ma poarta in drumul spre casa de la Strada principala, spre locuinta mea. Unul e cel mai expresiv, e de un alb imaculat in marea de mazga cu 3 picioare. Nu stiu care e poovestea lui, insa ochii verzi parca spun ceva tragic. Incearca sa ramana in gasca si sa para agresiv. Paranteza: Am o teama scarba de caini, niciodata nu am fost pretenari eu si rasa canina, am fost mai aproape de rasa felina. Ma latra, dar ma latra neagresiv incercand sa ma faca sa inteleg: Prietene imi pare rau trebuie sa raman in gasca, as vrea sa na gudur pe langa tine dar trebuie sa le dau de inteles la bagabontii astia doi ca mai sunt si eu pe aici. Altu e roscavan pare a fi seful gastii, ma miroase de cum ies mereu pe poarta sau cand ajung in dreptul portii Corporatiei pe care o pazesc ei benevol pentru ciozvartele aruncate de corporatistii iubitori de animale. Vine spre mine flancat de 3 Picioare si al doilea locotenent din gasca. Bag mana in buzunar ca sa nu par agresiv sa nu i se para ca vreau sa-i dau una. Roscovanul se simte pe teritoriul lui si incearca un atac miselesc pe la spate il vad ma intorc la el, il apostrofez si revin pe drumu meu neincetand sa arunc ochii in spate. Locotenentii il urmeaza si continua sa-i tina isonul dar nu par a fi prea fericiti de atac, stiu ca e doar un atac orgolios ca sa le arate lor cine e sefu. Mimeaza furia latrata pentru a arata sefului ca nu e singur. Ma departez usor de teritoriul lor si se pregateste de ultimul atac, din fata portii mele incepe zona altui caine. In dreptul stalpului de iluminat il aud ca mareste pasu si se pregateste sa sara la picior, ma intorc ii arunc un :’.f…ti m..i matii de caine parsiv ce vrei sa faci?”. Se opreste si da drumu unei tirade de latraturi exact ca un hot prins cu mana in buzunar care incearca sa se disculpe.
Intru in curte incui poarta si dincolo de poarta il aud latrand parca zicand celorlalti:”Ati vazut ba cum se face?”. Imi dau seama brusc ca suntem niste animale: am inlocuit rapid gasca de caini cu o gasca de oameni, am analizat miscarile, am analizat tactica de atac: tras la indigoo, maimute sau caini?
