Fanel.ro

Sunt prizonier in proporiul oras. Sunt incatusat cu un optimism debordant cand citesc carti care ma purifica spiritual si sunt un pesimist exacerbat cand privesc realitatea in fata. Un vant rece si taios imi biciuie fata si-mi zice ca vin vremuri grele. Nu ma sperii pentru ca stiu ca vin, ma deranjeaza doar zgomotul acestor vremuri grele. Stiu am replici de hippiot idiot dar e ceea ce simt in prezent.

Intr-un colt de strada a mintii un caine imi intersecteaza privirea si vine sa ma latre. “Caine acum ce am mai facut, tu esti vinovat nu eu ?!?” Trec mai departe si-mi caut un gand, un gand de salvare, un gand de iesire. Orasul ma sufoca si ma trimite mereu si mereu in aceleasi experiente din care ies sifonat. Un pas in strada si traficul infernal ma doboara la pamant, stiam de ce nu vreau sa mai ies din casa. As zacea in casa as bea coniac si as asculta Pink Floyd ma simt ca un strain in propriile mele ganduri, parca cu forta sunt gandite si stramtorate cu usa sa se interpuna in filmul prost pe care-l joc.

E primavara si iarna nu-si da pace,, sicanand bietul anotimp cu plapuma lui de zapada murdara. Prea multa apa, prea multa raceala intr-o lume din ce in ce mai haina. Abia acum inteleg de ce unele amintiri din trecut trebuie sa ramana in trecut pentru ca prezentul nu poate sustine 3 lumi in acelasi cos.

M-as apuca de fumat dar corpul nu-mi da voie, pana si asta a reusit sa puna stapanire pe mine. As injura dar mintea nu ma lasa, s-ar simti prea vinovata pentru toate cate as spune. Sunt prototipul imbecil care se autocenzureaza cand nimic nu-l constrange, daca nu avem catuse le inventam, daca nu avem ziduri intre noi le ridicam.

Alerg… spre nu-stiu-unde.

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – să presupunem! – multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.
Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni . Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani . Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei . Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

o zi buna…

Sursa: lantul de e-mailuri intre corporatii…spam-ul zilnic.

Ne aducem aminte de anumite lucruri cand avem nevoie de ele.

Exact ca niste curve care se duc sa se roage la Sfantul Anton dupa ce au trecut prin fundu, gurile si gaurile lor batalioane de pule, ne aducem si noi aminte de lucruri/de miscari care ar putea sa ne ajute la un moment dat. Nu ne intereseaza ca cei care fac ceva in bucata aia de lume moare de foame sau ca o face benevol doar pentru ca nu vrea sa se manelizeze si trage al dracu de greu uneori cu pretul imbolnavirii. Si inevitabil cu pretul mortii lor. Dincolo de moarte raman opere, raman idei, raman dorinte de mai departe preluate de alti si alti sacrificati in numele artei, iar tu curva din fata icoanei dupa ce trece primejdia iti reiei apucaturile cu care ai fost obisnuita.

Oare admini n-ar trebui sa curete site-urile de balastul de anunturi repetate de pe bucata lor daca acestea se repeta obsesiv si obositor? Agregatoare3.0

Cum ii recunosti cand dai de ei in societate?
E simplu dupa ce un proiect castiga bani de modernizare apar si mancatorii de cacat sa faca PR pentru lucrul respectiv. Se imbraca cu insemnele clubului sau “sportului” respectiv, aduna mai multi care n-au legatura cu sportul si creaza o falsa impresie de public. Mananca cacat pe unde poate ca fotbalul suge si ca sportul pe care el il propovaduieste este sportul oamenilor adevarati.

Mi-e sila de lumea de PR care vine sa manance o gura de paine dupa ce altcineva si-a facut treaba. Hai sa ne cacam in drum de ce mari comunicatori suntem noi….Mizerie, rusine, minciuna.