Cosmarul scoate la lumina temerile cele mai nebanuite din creierii mintii tale. Dintr-un socialist declarat te arunca in valtoarea extremismului de netrait. Cand inauntrul tau se zbat doua entitati paralele care s-a dezvoltat una manata de educatie si alta manata de libertatea pe care ti-ai asumat-o singular, apar conflicte de netrecut.
Oare societatea ce vina are in toata ecuatia extermismului pe care tu ti-l dezvolti singur? Pai are pentru ca fundamental vorbind societatea este cea care pune piatra de temelie la erodarea increderii a laturei tale socialiste, practic societatea are rol de arbitru si desparte cele doua entitati si le chestioneza pe rand pana cand unul cedeaza presiunii adevarului mincisinos cu care te imbie anchetatorul.
Ma aflu tacut si inert in fata unui adevar pe care nu pot sa-l accept. Aici intervin nationalismul exacerbat si integru care doreste sa sparga cu orice pret bariera raului care il macina. Este simplu sa vezi viata dintr-o perspectiva de vagabond infect dar este mai greu sa construiesti punti intre oameni. Deceptia vietii ma ajuta mereu si mereu sa continui si sa evoluez, in sa cand viata vrea sa-ti puna piedica cu orice pret e greu sa te mai lupti cu morile de vant. Pana si batranul DOn Quijote a avut un calaver care l-a intovarasit pana la un punct, micutul Sancho Panza.
Ploua meschin daca nu chiar anost si eu sunt plecat pe taramul visului fara de bariere doctrinare si limitari sociale. Visul este un cosmar, iar cosmarul o temere. Se pare ca tot ce am construit este fundamental luat de apa si alchimia vorbelor nu mai face fata destinului tembel. dar oare cine sau ce a vrut asa?
Ma simt tradat de propriile forte ca nu mai vor sa lupte cu morile de vant. Ma simt blocat la podea de o societate care-mi macina scara de valori. Am fost crescut altfel si ma asteptam la un alt viitor. Am crezut ca daca faci totul ca la carte primesti si rasplata. Viata ofera inca o lectie plina de intelepciune: lectia instinctului primar.
Ma simt ca un gras care incearca sa slabeasca si a atins punctul de maxim al rabdarii lui, daca gaseste resurse interne sa continue si sa spere va scapa, daca nu se va intoarce la conditia lui de gras infect. Mai am foarte putine certidini care sa ma ajute sa continui, ma incearca sentimentul ploii si al parasirii pe cruce, ma loveste neputinta lumii de a lupta cu propriile mori de vant lasand prada agenturilor externe puterea mintii lor.
As vrea sa cred ca pot transforma plumbul sentimental in aur, as vrea sa fiu alchimistul sufletului uman care sa pretransforme prostia in inteligenta si reaua vointa in buna credinta.
[…]Nu ne va pasa nici daca veti trimite 100 de rachete pentru fiecare racheta pe care o lansam noi. Caci fara demnitate, viata nu mai are nici o valoare[…]
Sursa: Ziurel de ziua
