Ma chinuie de ceva timp ganduri ciudate. Ganduri despre cine sunt, de ce sunt si mai ales cine o sa ajung. In mintea mea de pesimist extremist nu sunt cine stie ce si n-o sa ajung cine stie unde, dar mai am si-o latura optimista care zace inerta lasand-o pe cea pesimista sa-si faca de cap.
Sunt un pacatos care amana sa vada drumu pe care trebuie sa-l apuce. Ma tarasc inert si refuz sa-i pronunt numele. Sunt blocat intr-o lancezeala necunoscuta. Ma blochez in fata primejdiei si tac malc incercand sa-mi rezolv problemele dar nu stiu daca ele se vor putea rezolva in 2. De ceva timp ma chinuie durerea unor vise care-mi distrug noptile linistite, ma fac sa gandesc destul de alambicat. Incercarea de curatenie a folderului cu ganduri se duce pe apa sambetei cand hardul iti este blocat de factori exteriori, un soi de virusi de ganduri care te deturneaza de la calea ta si te intorc cu ani in urma la spaimele cele mai ciudate si mai triste ale vietii tale. Probabil ca la un moment dat trebuie sa rezolv probleme pe care le aman nestiind de ce.
Si totusi de ce? Daca tot am gasit o explicatie a ceea ce patesc, desi stiu ce solutie tre sa adopt de ce refuz, de ce ma incaptanez sa nu o apuc pe calea aia. Comoditate, lipsa coerentei sau oare lipseste liantul care sa-mi ofere posibilitatea sa sparg bariera psihologica pentru iesirea din criza. E o criza care nu duce catre un esec total, e o criza care ma face sa gandesc care ma face sa combat anumite metehne ale sufletului meu, probabil ca e o criza care ar trebui sa produca o schimbare, o maturizare sufleteasca.
