Con cu Ursu “Arena Ursilor”

Si pentru ca am fost tag-uit de Ioana in postul ei Am vazut Ursul! ConcURSUL! :) si pentru ca imi place tema, dau curs invitatiei de a povesti nepovesti.

Inainte de toate trebuie sa dau o dezmintire: Ioana mi-a zis ca as avea inclinatii de muntzoman, dar eu nu sunt decat un biet pantofar care mai ajunge accidental pe munte.

NU ma pot numi muntzoman, muntzomanul este omul care urca regulat pe munte echipat corespunzator, restu’ suntem niste oameni care merg pe munte ocazional, adica pantofari deghizati :))).

Hmmmm ursul cu concursul. Am fost de cateva ori pe munte dar n-am vazut niciodata un urs. Am tot auzit povesti despre ei, dar nu am pasit niciodata in fata/spatele/laterala unui urs.

Am o poveste draguta de demult cand intr-o preumblare cu fratemiu prin Brasov, am aterizat in Tampa cu gandul de a urca pana sus pe serpentine.

Fratemiu era mai mare si incerca sa-mi insufle si mie dragul de munte. Eu – un pantofar ratat cu accese de mers pe munte – visam la nici 2 pasi de plecarea pe traseu la sucul de sus de la cabana/panoramic/restaurant din varful muntelui.

Deh copchil crescut in fata TV-ului care a refuzat autoritatea gradinitelor!

Si urcam ce urcam pana dam de panoramic. Ne preumblam putin pe acolo, imi savurez trofeul: un suc frate! si luam cale intoarsa spre oras.

Cand deodata vede fratemiu o traseu care scria ca ajunge in Poiana Brasov. Cum era devreme si el vroia sa mai bananaie pe acolo(se contura de atunci omul de munte din el, da io nu mi-am dat seama eram prea ocupat sa numar pasii pana la urmatorul suc).

Si ne indreptam pasii spre poteca cea minunata de ajuns in Poiana.

Piesajul minunat si putin calcat de picior de om.

Era ciudat caci erai oarecum in inima Brasovului si totusi era o zona nu foarte explorata de piciorul turistului.

Din cand in cand zareai printre copaci silueta orasului Brasov care atacase aproape toate imprejurimile Tampei.

Mie unul imi era cam tarsala de peisajul ala fara oamenii.

Deja imi faceam ganduri despre cocrobauzeri care salasluiesc prin padurile alea. Ii ziceam tot timpul lu fratemiu:”Ba, daca apare vreun animal?”, fratemiu optimist de cand il stiu:”N-apare ma, stai linistit!”.

Io liniste ioc, aveam senzatia ca dupa copaci se pitulesc carcaiaci zburatori care vor sa ne atace, copchil tembel cu desene animate prea multe vazute pe tv.

La un moment dat pe poteca “minunata” care ducea catre nicaieri apare un nene mai in varsta care venea din sens opus, cum s-ar zice era pe sensul alalalt de mers.

Fratemiu ii da binete cum ne invatase tata ca se face pe munte si intra in vorba cu el, adicatelea socializa.

Deh pe vremea aia nu aveai telefon cu Twitter si Facebook sa socializeze online ca acu’, de fapt pe vremea aia nu aveai nici telefon mobil, ha ha ha.

Cu una cu doua omul ne da informatii noi despre zona: ursi, rasi, desisuri de zmeura, hibernare, 2 drumuri dintre care unu spre cuibu ursoaicei si unu drumu bun.

Hopa zic in gand, asta e basm sau ce facem noi aici? Deja frica se instalase in oase, fratemiu incerca sa potoleasca clantanitorul de servici.

Acum nu stiu daca imi era mai frica de ursi ca de rasi, da sigur nu ma mai gandeam la vreun suc ceva:)).

Si mergem noi ce mergem pana la bancuta unde se desparteau drumurile: ala la conacul de 3 stele La Ursoaica cu Pui pe care o vazuse nenea drumetu anu trecut SRL si drumu spre care trebuia noi sa ne indreptam.

Acu sigur ca legile lui Murphy au functionat destul de bine si am ales drumul evident gresit, parea mai curat si mai sigur semn ca ursii stiu sa-si ademeneasca “viitoarele victimele”.

Dupa ce am parcurs vreme de 15 minute drumu, ne-am prins ca marcaje Ioc si drumu’ incepea sa se inguste ca pentru un monom de ursoaica cu pui. Stanga imprejur si tiptil tiptil am tulit-o inapoi la banca unde drumurile se desparteau.

Eu in continuare eram la ora dilemelor de tipul “oare Bruce Lee il bate pe Van Dame?”: ce e mai rau sa ne intalnim cu rasul sau cu ursul.

Drumetul batran cu care ne vazusem zisese ca el se vazuse cu ursoaica si daca traia era semn ca: “Ursii s-ar putea sa te ierte, da rasul frate nu iarta!”.

Astea nu le comunicam lu fratemiu, la fratemiu ajungea doar informatia de tipul:”Ba ce misca acolo, o fi urs, o fi ras?” si urmat de un clantanit de dinti.

Am trecut de niste pasaje mai abrupte pentru Tampa-Postavarul( sau cel putin asa imi amintesc eu) si am intrat pe o linie de brazi desi, un soi de linie dreapta printre brazi pe un soi de coama.

Aveam senzatia ca vad ochi de rasi care ma privesc, fratemiu incerca sa ma imbarbateze:”In afara de noi doi rasi nu cred ca mai sunt altii.” Are o tehnica dementiala de imbarbatare prin disimularea fricii, mult mai tarzu aveam sa-mi dau seama de tehnica lui.

Nu zici ca se pune si ploaia mocaneasca si o ceata de o taiai cu cutitu. io intram in faza a doua de dileme: ceata, urs sau ras. ma gandeam ca daca pe poteca aia de un om apare un ras, urs sau carcaiac de padure deasa si cu ceata de afara si ploaia mocaneasca io ce pana mea fac?

Din vremea aia imi placea intrebarile capcana.

Evident ca la un moment dat apare o poiana dechisa fara copaci si doar cu desisuri de zmeura.

Acu invatat din basme cu Mos Martin( acu iti raspund draga Ioana si la dilema cu Mos Martin, un scriitor de carti de copiii a numit un urs asa si asa i-a ramas numele, ca doar cu totii am citit basme si povesti cand eram mici) ca el mananca miere si zmeura m-am gandit eu in sinea mea ca :”Pana aci ne-o fo’!”.

Fratemiu i se facu pofta de zmeura si se opri sa haleasca, eu eram pe sistemul:”Hai sa mergem ca parca nu-i asa de buna zmeura asta”, de unde vrajeala vedeam deja namile de ursi iesind din tufisul de zmeura si rupandu-mi capu ca-n desene animate.

Macar era bine scapasem de obsesia rasilor :)))

Dupa un coboras mai uman ca peisaj si o urcare lina am ajuns la un drum forestier care urca la Cabana Cristian. Am zis:”Civilizatie!”.

Eram fericit cand vedeam oameni si mi se parea ca era cel mai frumos lucru pe care puteam sa-l vad, doar scapasem din Arena ursilor – arenaursilor.ro/29.04.2010.concurs-pe-teme-de-urs.html si a rasilor desenata de un drumet batran si simpatic.

Povestea de mai sus face parte din concUrsul pe teme de URS pentru Arena Ursilor – un concurs de antreprenoriat online. Se va desfasura pe 13 mai la Brasov – arenaursilor.ro/arena-ursilor#evenimente si probabil a doua editie in toamna la Bucuresti. Trebuie sa trimiti un plan de afaceri dupa modelul celor prezentate pe site, pana in data de 10 mai. El va fi evaluat de un juriu si cele mai bune 20 de proiecte vor fi invitate la sala. Aici vor avea mentori la dispozitia lor timp de cateva ore pana cand vor intra in Arena. Fiecare are 3 minute de expunere. In finala vor ramane 10 proiecte care vor primi propuneri de afaceri sau finantare.

Predau leapsa primita de la Abe cui vrea sa o primeasca si are povesti interesante despre Ursi.

PS: Pe aceeasi tema au mai scris Adi Stan (blog.adistan.ro/04.05.2010.arena-ursilor.html) si B.log.ro – b.log.ro/2010/04/cutia-cu-mure-pentru-arena-ursilor/.