Acum multi ani niste tineri cantau despre parinti lor care se duc enigmatici si cuminti, iar azi ei ajunsi batrani au uitat sa mai fie enigmatici si cuminti.
Isi ascund frustrarile in bautura, isi ling ranile de pisici iesite din uz, fac orice mai putin sa dea aripi sa zboare celor care au ajuns la varsta evolutiei sincere.
Inca mai sustin ca Romania ca tara trebuie sa ajunga la psiholog pentru un control amanuntit al organului frustrarii si al rabdarii. Suntem lipsiti de orice urma de echilibru si cand intram pe ultima turnanta de viata incepem sa scoatem din dulap scheletii tineretii pe care nu i-am omorat sau nu i-am reparat moral la timpul lor.
Cel mai trist e ca dincolo de efect, efortul de a face un astfel de om sa-si revina din nerabdare e uneori zadarnic si singura solutie in rezolvarea problemei o da tot timpul, Moartea. De ce trebuie sa ne gasim linistea si rabdarea dupa ce murim? De ce nu putem cat suntem in viata sa ne rezolvam o problema care tin strict de viata asta de pe pamant?
Ce e hilar in toata povestea asta, este ca in timpul vietii si de-o parte a taberei si de alta se arunca vorbe veninoase, iar la final fiecare in felul lui isi plange pozitia ingrata in care se afla. E vorba de lipsa de respect si de sinceritate prinse captive in bucla in care mai devreme sau mai tarziu o sa te prinzi si tu in hora, pentru ca nu-i asa nemilosul timp dezbina si imparte(divide et impera).
Ai răsucit o gheară. Pe mine mă doare. Numai că eu sunt generaţie expirată
@irongates: Iesi din turma! Nu calca pe linia celor care au calcat-o prost, inventeaza un nou drum ;)