…traiesc de ceva vreme intr-un “perete de rigips” de circa 11-12 centrimetrii grosime. Am calculat doar grosimea montantului de tabla nepunand la socoteala si placa de rigips. O viata in fiare si ipsos fara de care nu poti intelege ce e lumea.
Coleg de celula e un gandac mai gras si tafnos. Se plimba toata ziua in sus si-n josul unui montant incercand sa castige suprematia locului. Am crezut initial ca e doar o pasa proasta si ca-i trece, dar gandacul e invartosat si vrea sa scape din perete prin podul de vata minerala si tabla. In zadar strig zilnic dupa el:”Gandacule, stai ma aici ca de era bine ieseam si eu!”. ma priveste sfidator si-si urmeaza drumul catre pod.
Altfel e un timp de viata pe care cu greu il poti pierde. Practic fiecare privire aruncata in gol iti ia cam 0.10 secunde sa patrunda toata zarea, unde dracu vrei te uiti cand ai doar 12 centrimetri de zare?!?
Un gand mi-a trecut aseara prin fata ochilor, dar s-a desprins repede de mine zbughind-o prin nebunia de ipsos si carton. Am visat ca ies si fug. Am visat soarele si luna dansand undeva la mijirea zorilor, era doar un bec uitat aprins in camera si cuiul tabloului care se intinde dincolo de perdeaua de ipsos….dar tabloul e o alta poveste pentru mai tarziu.
