Minti ori de cate ori ai posibilitatea sa o faci, te minti ca dormi, te minti ca traiesti.
Simt nevoia uneori sa descarc frustrarea de a fi pe blog. Asta sunt si cum zicea un cantec mai vechi de multe “altu’ mama nu mai face”. Si-n viata reala traiesc astfel de momente de ura, de hater-eala dusa pana in panzele albe, asta imi este modul de a functiona pe pamant. Prietenii , familia si cunoscutii s-au obisnuit sau nu cu felul meu de a fi, accepta tacit cu mici rezolutii de nervi cand punctele nevralgice ale mele ating puncte nevralgice ale lor. Eu in schimb nu ma pot impaca cu mine. Eu sunt cel mai mare dusman al meu.
Am intalnit de-a lungul timpului oameni cu care m-am insotit pe drum si pentru care la un moment dat am avut admiratie fara a vedea ceva in ei. Imi place sa citesc oameni, mai mult decat imi place sa citesc carti. Nu mi-au placut niciodata cartile fara personaje cu pasaje plicticoase in care nu exista personaje umane sau macar personaje fictive apropiate de descrierea umanoida. Imi vine sa rad cand vad ca am dreptate, pana mai ieri ma bucuram cand castigam o astfel de disputa cu mine privind calitatea unui om, acum privesc resemnat spre trecut si caut o alta tipologie pentru intovarasire pentru un timp. Fiecare personaj face parte dintr-un teatru prost care sa ma formeze pe mine pentru Marea Desprindere. In ultima vreme personajele nu imi dezmint algoritmi de functionare. Sunt exact ceea ce caut, sunt exact ceea ce astept sa gasesc. Odata ce drumurile sunt rupte brutal si zagazuri de ape acopera palete intregi de drum care ne-ar putea apropia vei mai limpede fundul de plastic subred al unei povesti de viata. Ti se rezugraveste moral si stupid in acelasi timp cartea fiintei prin care ai petrecut buna bucata de drum. Te simti hilar cand vezi ca ruptura lasa urme sfirijite si fara cicatrice, semn ca ai fost doar o stafie care a tranzitat un drum.
Ma bucur pentru voi stafiile mele si tineti minte ca uneori cand sunt plecat in mintea mintii mele ma mai rog Providentei sa va dea mintea si ceasul de pe urma al deciziilor voastre.
Sursa foto: sfinx777.wordpress.com
“Eu sunt cel mai mare dusman al meu” ???
Şi mai cred că ambalajul în care trăieşti nu te coafează neam. O reîncarnare?
Ambalajul e okay, procesorul e problema :))) Nu cupleaza cum trebuie.
Reincarnare nu prea as vrea sau daca as vrea as vre sa ma reincarnez intr-un lemurier din ala din Madagascar…I like to moved moved!!!Moved!