Un zid de nori se ridica inert spre cer. Un bloc, doua blocuri si-n zare apare o scoala. E primavara si natura se trezeste la viata. Gagicile incep sa-si dezveleasca formele si cartierele infloresc de zambete si urlete.
Pentru un biet taran ratacit in satele pe verticala create de Ceausescu, viata il copleseste de prea mult soare. toate au inceput si un sfarsit, numai ca povestea mea are doar un inceput caci sfarsitul nu si-a gasit firul. Un regizor american ar fi scos de-un film, un psiholog ar fi dat-o in Freud-ianisme, un aventurier ar fi rescris Don Quijote.
Un pusti isi face veacul prin curtea scolii. Viata lui era un ocean de feromoni. Traia viata mai repede decat se producea, gandind-o incet si prea molcom pentru vremurile schimbatoare. Prea matur pentru prezent si prea necopt pentru viitor, isi traia dualitatea tranzitiva a varstei intr-o dulce indragosteala de o ea…si-a jucat cartea la poker-ul vietii si a pierdut lupta cu timpul.
