insomnie de regiune superioara

Ma doare un cap de nu mai stiu de el. As vrea sa dorm, dar nu reusesc. Gandurile ma macina si ma dor.Sunt un nationalist imbecil care sufera ca un caine pentru toate prostiile si pune suflet cand vorbeste despre ceva ce-l pasioneaza.

In seara asta am avut ocazia sa-mi dezmortesc cunostintele de matematici si economie adunate de-a lungul timpului( nu prea mult). M-am simtit viu din nou, am inteles de ce am ales sau de ce am fost ales sa ajung unde am ajuns, a fost doar un pas pe care trebuia sa-l fac. Mai departe nu mai pricep drumul pe care trebuie sa-l apuc.

Zi de zi am flash-uri de memorie care imi da semnale luminoase ca trebuie sa merg pe o cale si a doua zi semnalul pare fals. Se pare ca nici acum nu sunt pregatit de investitii la bursa si pe piata valutara, inca n-am invatat sa astept formarea de trenduri. Sunt tot un lup autoizolat de haita care incearca sa alerge piata. Imi trebuie rabdare si precizie, mai am de lucru pana sa ajung departe.

Metafizica. Toata lumea ma caracterizeaza drept un Gica Contra. Am senzatia ca dincolo de carapace discursul meu nu poate patrunde corpul din fata cu care vorbesc. Sunt precum caldura data de un calorifer care incalzeste suprafata doar, vreau sa fiu o raza de soare si sa incalzesc radiant.

Pe lumea asta exista si altruisti-egoisti care nu-si dau seama. Unii o catalogheaza ca fatarnicie, iar altii o eticheteaza ca Gicacontrism, dar ea nu este decat o forma usoara de instabilitate normata de factori externi care presurizeaza si conditioneaza urmatorul pas. Esti ca o planta care din cand in cand in dezvoltarea ei i se aplica un bec aproape de corpul ei, fortand uneori nota dezvoltarii ei personale.

Am dileme de natura umane: De ce omul e mereu o capra? M-am saturat de dorinta mea de a omora capra altuia. Am senzatia ca daca n-am fi cunoscut aceasta zicala, am fi fost un popor mult mai evoluat. Aplicarea acestui sir de cuvinte actioneaza ca un buton de autodistrugere si-ti dozeaza rautatea pe care o arunci in jurul tau. Practic soarta ta pleaca de la un minus si incearca sa termine in cel putin punctul 0. Apoi dupa ce afli de acest fapt, la scoala inveti de Miorita si Mesterul Manole care pune capac peste ceea ce va insemna efectul Placebo pentru viitor. Tu vei exista ca propria constiinta interna a lumii tale si vei genera repercursiuni in mica ta lume de energii, trasnformand acele cuvinte pacatoase intr-un deziderat al planului constiintei ascunse. Practic esti amprentat din start cu fatalitatea unui destin tragic.

Omul poate evolu doar daca accepta viata ca pe un joc. Trebuie sa respecti regula si sa descoperi drumul catre nivelul urmator. Popoarele asiatica par sa fi inteles mult mai bine acest joc, noi europenii ne scaldam intr-o dulce promenada a existentei noastre.

Ne afundam prea tare in nevoia de comoditate si uitam sa cautam raspunsuri la cele mai elementare intrebari pe care le-am evitat din cauza raspunsurilor multiple. Ne e frica de raspunsuri multiple si cautam cele mai facile tertipuri de a iesi din corzi, topurile: care are pula mai lunga, cine a mancat cele mai multe shaorme, care tine cel mai mult capul la fund, cine poate sa traga 5 fumuri pe nas….topuri cat mai imbecile care sa te sustraga de la adevaratul drum, de la definitivarea ca spirit si nu ca organism, organismul e doar forma de trecere, e doar un corp imaginar care se poarta de la un nivel inferior la un nivel superior.

Imi e frica de infinit. Nu-l simt. Am vorbit atat de mult la cursuri de el si l-am intors pe toate partile de ajunsesem sa-l consider o constanta mediocra. Privind in structura ultimelor discutii purtate cu diversi prieteni am ajuns la concluzia ca ma tem de infinit. Practic sufar o claustrare de posibilitatea existentei unei chestii nelimitate, iar daca se dovedeste a fi limitata ma sperie si mai tare. Dincolo de limite ce mai gasim?!?

Visez des cand se intampla chestii nashpa legate de rude, prieteni si alte personaje care ma insotesc in calatoria numita viata. ma simt ca o oala in presiune cand ma trezesc in toiul noptii cu gandul ca fix ala de care am visat urmeaza sa pateasca ceva?!? Primul gand e intotdeauna cel rau. Aplecarea spre pesimism s-a format undeva in trecut, a fost o forma de iesire din momentele de moarte spirituala, sunt acele clipe in care actionezi la depresurizarea fiintei tale pentru a reporni la drum, practic iti dai un restart minor pentru a incerca alta abordare a unui ecran albastru uman. Pesimismul este punctul in care optimismul nu mai ofera perspective si te obliga sa reconsideri datele problemei si sa reiei actiunile pana cand prinzi un fir de speranta.

Am o dilema: Cunoaste cineva un conflict real intre un grup de pamanteni si un grup de extraterestrii?!? Daca nu exista atunci rautatea si frica cu care vorbim de extraterestrii ma duce cu gandul la capra vecinului care stie niste adevaruri si nu mi le arata si mie. Se pare ca suntem ghidati in viata de or procedura care ne obliga sa reluam toate procesele pana cand intelegem ce dracu se petrece cu noi si ce trebuie sa facem pe acest pamant. Razboaie, boli, dictatori traim intr-o bucla de actiuni si nu reusim sa indeplinim cerinta pentru a trece la alt nivel.