Ne jucam tot timpul de-a viata. De cand te nasti si pana mori incerci sa-l joci cum poti mai bine.
Sunt cate unii care nu inteleg jocul si ies din joc inainte de a-i vedea finalul, dar nu vom vorbi despre ei caci ei nu fac obiectul decat a unei parti din joc. Aici noi vorbim de cei ce joaca pana la final, de cei ce au parte de actul final executand ultimul salt in gol fix cand publicul pregateste aplauze.
Viata e o forma de supravietuire, viata e o necunoscuta intr-o ecuatie plina de neprevazut. Viata se traieste intr-o vecinatate de functii idee care apar si trec urmarind formula recurenta a uitarii. Asa suntem noi construiti sa uitam cu o rapiditate fascinanta decat ne putem inchipui.
E iarna si zapada ne da batai de cap si visam la vara, la bermude, la bluzitele decoltate ale doamnelor cu priveliste directa in balcoane. La vara cu siguranta nu ne vom satura de privit si testat, insa ne vom gandi cu bucurie ca vine iarna si frigul….si uite cum am uitat brusc cat ne-am dorit vara.
Viata e un joc cu reguli pana la un punct. Te nasti fara sa alegi unde, viata te alege ea pe tine unde te nasti. Iti da 2 parinti si joci jocul pana la un moment dupa regulile lor, apoi vei urma tot regulile lor cu mici diferente… Trasatura recurenta ajunsa la maturitate isi continua ciclicitatea pana cand ajungi la forma parintilor tai. Tu i-ai cunoscut cand deja te aveau nu aveai de unde sa stii cum erau ei cand erau de varsta ta, deci degeaba te miri ca tot cu ei semeni.
Asta e viata un joc recurent in care urmaresti un fir.