La o vorba cu mosii mei…

E sarbatoare si lumea pregateste straiul de sarbatoare, pune “porcariile” la facut, rumeneste cozonacii in cuptor si se pregateste sa primeasca cum se cuvine Craciunul si pe cei dragi dusi demult pe Cea lume. Mai cu un pahar de vin , mai cu un strachior de impartanie ne pregatim sa ne intampinam mosii pentru inca un an.

Copiii imbujorati de frigul de afara se pregatesc sa primeasca darurile Mosului Craciun. Bradul se aseaza la loc de cinste in casa, cu instalatie si tot tacamul, bomboane de felurite culori si gusturi care asteapta strengarii sa le manance plini de voie buna si bucurie.

Mosii mei se strang in curtea bisericilor sau a cimitirelor si iau calea caselor celor dragi. Dupa parerea mea de doua ori pe an vin sa stea cu familia: de Craciun si de Paste. Vin sa-si priveasca copiii ajunsi parinti, vin sa-si vada nepotii falnici flacai, vin sa-si aline muierile lasate in urma sa aiba grija de nepoti sau sa aline dorul bunicilor de bunica rapusa de cine stie ce cancer blestemat sau alte boli care nu iarta.

Mosii mei sunt speciali pentru ca ei nu plang, nu beau decat cat le era necesar. Mult timp in copilarie petreceam sarbatorile in satul prin care a trecut si Mara Gojgar. Mosii erau hatri si in prag de sarbatoare ii vedeai veseli adunandu-se pe la porti si discutand cate in luna si-n stele. Acum doar cete de dezradacinati care-si potrivesc soneriile de mobile.

Pe 23 decembrie avea loc colindarea: Se lua dintr-un cap al satului, cel in care se afla si biserica, si se colinda pana in celalalt cap al satului. Ceata era formata din copiii mici insotiti de parinti, flacai si fete in putere, copii de scoala si de gradinite. Razlet auzeai strigand:
“Foaie verde portocala
Noi suntem copii de scoala
Si-am venit sa colindam
Pe la case sa uram”

Mosii si bunicile gatiti in straie de sarbatoare ne intampinau cu bucurie si bagau la fiecare in sacosa cate ceve de colinda ca sa fie pentru sulfetul celor ce se odihnesc in curtea bisericii, curte transformata in cimitir. Probabil ca acestia proptiti dincolo de gardul curtii intr-o lume numai de Dumnezeu stiuta isi poarta copiii satului cu privirea in periplu colindului.

Pe 24 incepeau pregatirile pentru mersul cu Steaua. Se adunau flacaii si pregateau sceneta nasterii lui Iisus in ieslea lui Craciun, cu magii si Irod cel groaznic. Si pregatirea trebuia facuta temeinic pentru ca fiecare avea un rol si un costum…si uite asa umblau din casa in casa ca sa vesteasca venirea pruncului Iisus pe lume. Lumea ii primea si dupa ce-si faceau numarul ii omeneacu ce putea fiecare: cu un pahar de vin, o bucata de cozonac sau o bucata de carne calda pe frigul iernii de 25 ale lui decembrie.

Cei mici alergau si ei doi cate doi cu Steaua privind cu jind la cei mari cu costume si sceneta invatata…stiau ca le urmeaza si lor randu’ cand cei mari se vor pierde in ale vietii valuri.

Dar sa revin la mosii mei caci despre ei vroiam sa va vorbesc. De mic copil parinti m-au invatat sa-i respect pe cei mai in varsta, sa ma opresc cand e cazul si sa stau de vorba cu ei. Mosii mei au un loc aparte in sufletul meu pentru ca fiecare m-a invatat cate ceva: unul m-a invatat ce este albina si cum se lucreaza la un stup, altul mi-a aratat cum musca rindeaua dintr-un lemn daca stii sa o apuci cum trebuie, altu’ stia bine a manui cazanul de tuica si a face tuica fara a o degusta tot timpul pana cand cadea lat si tuica se strica, altu’ imi povestea snoave si ghicitori lasandu-ma sa ma gandesc pana la urmatoare intalnire. Sa nu uitam si bunicile care ne faceau bucate alese si care s-au dus lasand in urma nepotii si copiii fara un bucatar destoinic in casa. De la ele am inteles ca o mancare buna nu se face cu vase de aur sau argint sau cu cele mai scumpe condimente aduse de peste mari si tari, o mancare buna se face cu dragoste si buna intelegere cu vecini si cunoscuti: “Daca nu pui suflet cand faci o mancare sau daca esti certat cu lumea, mancarea iese urata pentru ca sufletul este incarcat de pacat si de durere.”

Asa e Craciunul meu un prilej sa-mi amintesc de mosii si babele mele, un prilej de a ma gandi la ei si un moment de facut bilantul ca sa vad daca nu i-am jignit cu ceva sau daca nu i-am suparat cu ce am facut peste an.

Crina Varga-Sosit-a praznicul iara(colinda)
Asculta mai multe audio Muzica