Desi am castigat o asa zisa forma de libertate in 1989 lumea inca nu a ajuns sa o inteleaga. Placerea de a se simti sef de post care formeaza “gandirii pozitive” cu forta si pumnii in gura, inca exista in noi.
E usor sa te plangi de unele lucruri, mai greu este sa le sustii si sa iti cunosti argumentele asupra subiectului pe care-l dezbati. Altfel toti cei care iti vor fi potrivnici le vei gasi o justificare in pozitia aleasa: e platit de mogul, ii place sa urasca, e un prost, e un dobitoc, e oligofren sau are interesul de a se afisa.
Ma simt oarecum frustrat de modul in care privim lucrurile cand vine vorba de spatiul unde ne crestem alter-ego-ul personal. Desi este unul deschis catre o agora unde ideile trebuie sa curga si sa dezvolte o constructie pentru evolutie, noua ne place sa fim rigizi si sa ne continuam cresterea cultului personalitatii personale. Fiecare se vede un dictator in propria tara de Viata.
Dincolo de porecle, e tot un om.
