Sunt un tanar, care crede in dreptate….am ochi negri dar am mainile curate. Ma simt de ceva vreme gol de substanta si de optimism, o fi apropierea iernii si schimbarea de anotimp si resimt miscarea asta, nici eu nu inteleg.
Ideile imi curg garla si se pun de-a curmezisu in cap exact cum se pun contra vecini de prin mahalale. Sentimentele aruncate de-a valma pe strada creierului meu isi duc existenta nestiute decat de vecini caselor saracacioase din mahalaua inimii mele. De ce mahala ? Pentru ca m-am nascut intr-una si am evadat ca un pungas inainte sa-i simt puterea, inainte sa-i simt mirosul de liliac vara si mirosul puternic de motorina al iernii.
Deci revin in problema sentimentelor care traiesc in tensiune pe o strada a inimii mele, e trist sa vezi ca lume buna care a pus umaru la construirea unei cocioabe de suflet pe strada inimii ajunge in conditii misterios de vitregi sa moara.
