Mai bun…

NU vreau sa fiu mai bun. Cei mai buni cad prada frustrarilor lor.

Am aterizat stupid si inutil intr-un circ de gaste care-si cautau identitatea pe un pachet de tigari si intr-o sticla de bere. Intr-un colt zacea un drafto halba de bere, iar in alt colt vegeta inert un fost oras. Ma doare cand vad ca trec inert prin multime si multimea nu poate zambi. O voce calda ma striga din multime si-mi ofera un zambet. As paria ca zambetul nu era pentru mine doar ca eu am fost un receptor intermediar, ma grabesc sa arunc zambetul mai departe dar n-am cui sa-l ofer.

Paiate de cabaret ascund fete fardate si obosite de fond de ten si ruj imperfect ce tradeaza mizeria spirituala.

As vrea sa fiu departe de lume sa privesc in zare si sa miros un praf de libertate. Voi aveti libertatea?!? Nope, libertatea o au doar cei ce au inteles-o si au sacrificat-o. Cineva mi-a aruncat din multime o vorba despre eroi, eroii mor pentru ei si pentru ideile lor. Ma grabesc sa ies din multime caci vacarmul ma apasa.

Ma opresc pentru o clipa de liniste si-n vacarmul de nedescris, ma rog. Ma rog pentru zambete si voie buna, in plan paralel ruga aduce cu ea si ganduri murdare si stupide. Ma lupt sa continui concentrarea, ma chinui sa spanzur mizeria si sa restabilesc ordinea in gandurile care-mi aluneca in cap.

Ma trezesc intr-o strada in ruina singur cu o batranica cu un baston in 3 picioare aratand spre un punct. Ma grabesc sa vad ce e acolo caci cuvintele nu le pricepeam.

Nu pot sa fiu mai bun pentru ca imi place mediocritatea, ea iti ofera o perspectiva larga asemeni elevului din ultima banca de scoala care priveste trufas si independent tabloul complet al clasei.

Sursa: politics247.wordpress.com