Cine sunt? Pentru ce traiesc? Care e misunea mea pe Pamant?
intrebarile de mai sus care-mi rasar in cap pot parea usor de domeniu OTV-ului de seara, insa sunt intrebari e care mi le ridic de multi ani buni.
Deunazi discutam cu o persoana draga mie dar mai in varsta si ma apostrofa daca am citit Kant, Cioran …etc. Am raspuns afiramtiv neuitand sa-i zic ca nu am reusit sa gasesc raspunsuri intrebarilor mele. Da eu citesc carti din care pot invata ceva si de aia n-am reusit sa citesc carti S.F. sau cartile lui Jules Verne. Numiti-ma ciudat, numiti-ma nebun dar nu pot intelege frumusetea cartilor lui Jules Verne. Poate e vorba de pesimismul meu innascut pe care unii mi-l catalogheaza ca nevoie de ura(hater-eala) sau pur si simplu nu sunt genul de om care sa inteleaga frumusetea cartilor de acest gen.
Revin la obsesiile mele care uneori m-au dus cu gandul la o ipohondrie psihica legata de nebunie. Ma calculez de multe ori in drumurile mele prin oras cand bat Bucurestii la pas sau cand merg cu masina pe strada. Imi pun intrebari si nu resuesc sa ajung decat la un singur amendament: sunt ceea ce sunt si trebuie sa sparg bariere dar niciodata sa nu calc pe cadavre si sa tarasca cadavrele dupa mine.
Exact sunt exact ca cei care se agata de o amintire si o plimba dupa ei nelasand pe nimeni sa o ia. Jucaria mea este compusa din personajele mai mult dragi sau mai putin dragi pe care incerc sa le salvez sa le arat o cale sa le intind o mana cand acestia o cauta. Nu ma laud dar de cate ori primesc un strigat de ajutor incerc sa fiu acolo cu o solutie: mai buna sau mai proasta sunt acolo si ofer un prim pas spre un drum lung. De ce o fac? Nu stiu, n-am cea mai vaga idee, daca n-as face-o m-ar durea si as cadea intr-o stare de vina permanenta din care nu pot iesi decat cu o alta mana intinsa altcuiva. Am senzatia ca sunt intr-o procedura standard care activeaza un stimul sensibil cand aud de chestii care as putea sa le fac. O variabila sterge criteriile de selectie si singura informatia este ca TREBUIE.
Asadar mereu si mereu ma macina intrebarea cine sunt? De multe ori imi place sa cred ca sunt un nebun. ma face sa ma simt bine sa nu mai simt povara de a fi Cineva, in alte dati mi-as dori sa dovedesc lumii ca sunt cine sunt dar esuez ajungand sa joc in scene care nu fac parte din filmul vietii mele si sa continui scenele doar petnru a nu strca jocul actoricesc a celorlalti. intotdeauna ceilalti sunt in prim plan iar eu sunt in fata unui birou plin de hartii cu doelante incercand sa le rezolv. Un zambet smuls de pe o fata trista este hrana care imi da puterea sa continui.
Pentru ce traiesc? Pentru ca cineva mi-a dat nastere ca unui scop. Eu sunt un scop al cuiva nascut dintr-o poveste de dragoste care trebuie sa rezolve un joc. Jocul vietii mele se numeste Stefan Manea si capata diverse forme de ‘Fanel’ pe net, ‘Beavis’ pentru colegi de liceu, ‘Soco’ pentru colegii din generala, de ‘Ceausescu’ pentru cativa fosti colegi de munca, ‘Primaru’ pentru niste prieteni tari dragi sau ‘Varule’ pentru prieteni de peste tot si de nicunde. Nu exista posibilitate de iesire din joc pe motiv de plictiseala sau de clacare, jocul trebuie dus pana la capat…iar capatul e atunci cand batran si uscat pleci Dincolo inconjurat de cei dragi si fericit ca ai indeplinit toate conditiile pentru e deveni Nemuritor….nemurirea mi-o iau prin moarte si prin faptul ca imi duc jocul la bun sfarsit, respectand regulile jocului.
Care e misiunea mea pe Pamant? Nu stiu inca, de asta traiesc ca sa o aflu. Sunt convins ca atunci cand voi indeplini misiunea mi se vor termina si punctele din Jocul de-a Viata….e vorba de visul celor de la Celelalte Cuvinte pentru ca se stie: Un sfarsit e un inceput.
