N-ai inteles nimic. Te amagesti hilar intr-un joc de-a fata ascunselea cu mintea ta perversa si blocata. Sunt ceea ce pot sa fiu si nu voi fi niciodata ceea ce-ti doresti tu. Tu nu-mi existi pentru ca tu nu esti in creatia mintii mele. Tu te joci, iti place sa te joci cu focul, dar uiti ca esti om si ca viata iti intinde capcane stupide. Nu uita ca cei mai multi comandanti cu medalii pe front au murit stupid in batalii de mana a doua, joaca le-a slabit puterea, raia orgoliului le-a hranit infrangerea si a pregatit urmatoarea victima, pe cel care a castigat.
E iarna, e o iarna cu chip de toamna biciuita de o primavara tanara care-si cere drepturile de a se instala. Durerea saraca de ea apare din nou ca o baba cloanta stupida. Piciorul se resimte, corpul il doare caci isi taraste dupa el o istorie zbuciumata. Padurea e goala, iar verdele primaverii se incapataneaza sa apara. Lupul isi striga durerea. Degeaba. Padurea e surda, padurea e muta. O singura catza il mai urmareste de departe gandind un plan sa-i vina de hac. Lupul isi taraste viata mai departe stiind ca viata lui nu-i in padurea catzei, el trebuie sa zboare spre orizonturi mai tinere si mai zvelte, el trebuie sa-si gaseasca padurea nebuna….
Se opreste la un pom incercand sa-si aduca aminte ce cauta. Cauta adevarul, cauta viata…se urneste din loc, amintirea piciorului sanatos pe care-l trage dupa el ii provoaca migrene…si daca s-ar fi oprit ar fi impietrit pe loc intr-o padure care nu era a lui, singura cale era sa mearga spre padurea promisa, spre viata harazita.
