E seara si te plimbi spamsotic prin casa. Lucrurile iti sunt aruncate de-a valma ca si viata. Ai o groaza de lucruri de facut si alergi bezmetic ca sa ai senzatia ca faci ceva. E o forma prin care tu te minti ca faci ceva, iti da tie puterea sa crezi ca esti un element important intr-o rotita mare. Stiu suferi in mintea ta, suferi in inima ta, suferi in viata ta pentru ca nu iti sunt toate cum ai vrea.
NU esti tu vinovata. NU este lumea rea. Este pur si simplu viata pe care ti-au oferit-o parintii tai, esti pur si simplu parte din istoria pe care vrei s-o uiti. Ne-am vazut accidental intr-un moment de tranzitie, n-am inteles de ce, mult mai tarziu am inteles ca imi plac povestile murdare si triste, povestile cu sfarsit neasteptat si rece. Tine de felul meu de a fi si de experientele traite in reveeria unei vieti larvare supuse unor temperii sociale.
Te arunci pe un fotoliu aprinzi o tigara si privesti in gol. E lucrul care iti iese cel mai tine. Te simti presata de timp desi sezi nepasatoare si fumezi. Asta este! Asta este viata ta reala: tu, canapeaua de piele, tigara, scrumiera, spatiu de lux in care te invarti si scrumul care aluneca pe langa scrumiera.
Mizeria e a ta desi nu-ti place, mizeria face parte din trecutul tau si va face parte din viitorul tau. Am venit la usa ta sa vand idei, m-ai bagat in casa si ai sperat ca sunt cel pe care tigara il astepta. Dupa ce ai crezut ca lupta nu s-a sfarsit ci a luat doar o apuza de cafea si tigara te-ai indreptat spre un dulap cu vise sa-l aranjezi si sa-l faci realitatea ta. Am plecat sa vand vise mai departe si sa-mi gasesc viitorul pe care-l visez de atata timp si pe care nu pot sa-l ating. La mine nu e un vis de reverie dintre o pauza de cafea si spama traita intr-o secunda, la mine e un vis care se repeta cu incapatanare….si de care nu scap decat cand el se va implini.
