Sunt un asocial. Traiesc pentru oameni si printre ei, dar uneori nu-i pot intelege. Actiunile lor sunt distructive mai putin decat instructive si suportive.
“Stiu, vorbesc eu cel care comentez la fiecare 5 secunde cate ceva!”
Sunt ipocrit incercand sa inteleg de fapt ce vreau de la viata? Sunt ipocrit, dar mi-e frica de acest cuvant. De multe ori comentez sub aspectul gandurilor care nu-mi dau pace si dau sa iasa in teasta capului meu mai repede decat sunt gandite, de aia si uneori scriu texte ametitoare.
Nu am rabdare si nu o pot educa. Sunt un om slab in ceea ce priveste scrisul si o recunosc. Daca nu scriu un text din prima, la mana a doua iese un text si mai prost. Fiecare text are o poveste gandita la repezeala sau scrisa in fuga tastelor. De multe ori uit forma gandindu-ma la fond. Pe mine nu ma intereseaza sa=mi cititi forma pentru ca forma o citesc doar cei care stiu s-o citeasca, pe mine ma intereseaza sa cititi fondul problemei.
Uneori respir optimism. Sun rare momentele si sunt momente in care imi cresc aripi si simt ca pot zbura. Desi niciodata n-am putut recunoaste ca vreau sa zbor. Nu vreau sa zbor pentru ca mi-e frica de inaltime si de puterea cu care as putea sa cad de acolo. Inaltimea gandurilor mele n-ar suporta sa stea pe un morman de cadavre. Nu sunt omul care sa-mi impun statura in vorba. Cineva intr-un film zicea ca “un conducator nu poate conduce doar cu inteligenta, trebuie sa aiba si forta pentru a stapani masele”. De aia de cele mai multe ori veti regasi in mine un pesimist infect care nu-i convine de subiectul x, de subiectul y, de subiectul z.
Dar asa e omul…
