Trăim viața într-un ritm mult prea alert ca să mai avem timp să ascultăm povești. Păcat, căci de cele mai multe ori drumurile noastre sunt atât de pecuniare și fără de conținut încât ne pierdem vremea mutând niște bani dintr-o parte în alta. Dar din nefericire așa e croită viața, să fie o alergătură de la un cap la altul pentru a te regăsi pe tine ca și suflet.
Bucureștii mei sunt plini de povești care dincolo de imaginea îngrozitoare pe care și-a dezvoltat-o, trăiesc într-o carte încă nedeschisă de povești și întâmplări. El nu te atrage în el prin frumusețe, dar te leagă într-o veșnică admirație pentru el prin prisma unei lumii pestrițe în care supraviețuiesc preoți și măicuțe alături de dame de companie și nebuni de legat. Un adevărat oraș al sfinților ascuns printre ulițe de păcate.
Eram într-una din zilele săptămânii ăsteia prin zonă pe la Unirii, alergăm bezmetic pentru a găsi o adresă a unui magazin online de unde să-mi ridic niște produse. Știu că puteam să primesc și acasă pachetul, dar am zis să fac un drum că cine știe ce-mi mai pică în plasă pe drum. Puteam să caut adresă e telefon folosind google maps-ul dar unde mai puteam să respir eu aerul misterului ce planează peste oraș. Mirosul pătrunzător al apei de pe Dâmbovița și străzile înguste cu miros de clădire veche te transpun într-o lume de poveste. O apuc eu pe una dintre străzile de țineam minte că iese într-o altă stradă de ajunge fix unde vreau eu, visând la vremurile când clădirile gârbovite de ani erau adevărate case boierești într-un București chic și cochet. Când deodată pic în față unui magazin cu haine preoțești. Mă uit mirat la hainele negre preoțești și-mi zic cu voce tare șugubăt:”Ninja!”.
Din spate se aude o voce calmă și caldă:
-Nu-s fiule decât reverende preotesti.
Transpirația mi-a înghețat pe șira spinării în timp ce mă întorceam să văd figură interlocutorului. Ieșisem din modul de visare și deja intrasem în modul panică. Când mă uit atent ce-mi văd ochii: un preot bătrân cu bărba albă aidoma Moshului din pățania lui Petrache Lupu de la Maglavit.
-Am glumit părinte, zic eu ușor stânjenit.
-Știu! zise el râzând. Am vrut să te trezesc din visare. Aceste haine sunt haine neliturgice dar care sunt cam obligatorii pentru un slujitor al Domnului că să poată purta hainele liturgice pentru săvârșirea slujbelor.
-E un soi de salopetă?!
-Iar ești ironic.(râde)
-Am gândit și eu simplu ce pot să fac.
-Exact aceste haine reprezintă simplitatea. E haină simplități cu care vine preotul în față lui Dumnezeu pentru a mijloci drumul tău către El.
-Părinte îți mulțumesc pentru aceste minute de cultură. Am văzut la viață mea preoți cu duiumul dar niciodată nu am știut de ce se poartă acest veșmânt negru mai presus de orice. Să ai o zi bună, eu plec pe drumul meu către viață.
-Cu Dumnezeu înainte, fiule. Și nu uită când mai mergi pe stradă nu gândi cu voce tare, căci cineva s-ar putea să-ți răspundă.
-Bun sfat părinte. Cu Dumnezeu înainte.
