Psihologia pierzatorului din mine incepe cu dorinta de a nu pierde orice batalie, desi plec mereu la drum cu mentalitatea de pierzator din start. Iubesc pesimismul si urasc optimismul ala groopie de salon de coafor. Ma doare mintea acolo unde nu pot intelege de ce nu se ia o decizie pe care o simt ca e buna, ma dor actiunile care imi distruge fiinta fiintelor mele langa care vietuiesc.
Cineva radea de mine in seara asta ca empatizez foarte bine cu un anume eveniment si prezint problema fix exact cum s-a intamplat. Da o prezint pentru ca imi place sa-mi fac treaba bine. Mor de nervi cand treaba nu iese ca la carte. Ma dor sinapsele si tamplele imi zvacnesc cand am o misiune si misiunea nu-si are un final fericit.
Asa e viata sa ai parte de tot felul de experiente care sa-ti ofere masura neputintei tale, uneori am senzatia ca providenta imi ofera o lectie de neuitat umilindu-ma pentru a invata lectia neputintei si a iertarii de fara sfarsit.
Am empatizat uneori cu personaje pe care nu le-am cunoscut, dar pe care am avut senzatia ca le-am simtit aproape de empatia sentimentelor mele. Traiesc viata din doua perspective: una reala bazata pe lectii de rusine care mi le ofera viata in fiecare zi si alta onirica prin care invat neputinta in planul visarii si al sentimentelor transpuse prin subconstient in planul mental al hardului ce inmagazineaza experiente paralele vis-realitate.
Am fost patat de neputinta de a privi in ochi un om cu handicap si de a-i spune ca ma doare ca el este asa cum este si eu normal, sau cel putin asa cred eu. El a trecut nesintgherit pe langa mine si mi-a oferit experienta de a-mi zambi si a ma lasa in dilema sentimentala: sa ma bucur sau sa plang?
Astaseara am surprins in tramvaiul visului de viata un cuplu cu 2 copii. Copiii roiau in jurul tatalui iar mamica ii dojenea pe toti trei la fiecare prostioara pe care o faceau. eu zaceam inert ca in spatele unui geam de sicla si priveam la nici 1 metru de ei. Am invatat ca bucuria de a fi ce esti in momentul in care te afli nu tine de analiza cat de reactia in concordanta cu ceea ce simti, practic corpul ofera stimulii necesari unei colaborari senzoriale. Mintea e ceva ce uneori trebuie sa ia o pauza si sa ofere libertatea necesara chimiei sa stabileasca echilibrul dintre 2 entitati. Iubesc povestile frumoase din mijloace de transport fara timp.
…fara timp si fara limite urmaresc stupid sirul vietii fara de viata in ecranul mintii de sub mintea de suprafata.
Sursa foto: Callcenterhelper.com
