“Ma ori eu sunt nebun ori lumea asa ma crede”
De ceva timp ma cert(oficial discut) cu lumea ca eu sunt pesimist, ca eu sunt comunist, ca eu nu accept nou, ca eu am idei de bosorog senil, ca eu ma impresia ca toata lumea ma persecuta, ca viata e de cacat, ca lumea e nashpa.
Reclama :Rog frumos daca vedeti cumva pe vreo strada pe Optimistul meu alergand aiurea pe strazi…rugati-l frumos sa se intoarca acasa ca e mult de munca….home sweet home.
Frate de 1 an de zile incerc sa ma angajez. Experienta mea de pana acum e un pic egala cu 0(adica 0,12). In schimb mersul la interviuri la mine a devenit sport olimpic(uneoir mai glumeam cu mine cand ieseam de la interviuri:”Ba tu ai putea sa iesi la pensie din treaba asta”). Familia, prietenii o perioada au inceput sa creada ca eu sunt un idiot fara margini care nu vrea sa se angajeze(scum nu stiu ce parere mai au dar in mare e cam aceeasi).
In idiotenia mea fara margini am si eu cateva principii pe langa care nu vreau sa trec ca apa pe langa piatra din rau. NU POT(Sac ca daca eram comunist acest cuvant nu trebuia sa fie in vocabularul meu)! sa fac vanzari. E ceva in mine care ma blocheaza in fata unui deal. Nu ma luati cu cacaturi pr-istice si hr-istice ca vanzarile se invata, ca nu le cred…si nu nu e ca mersu pe bicicleta…aici daca ai fler si aplecare poti s-o faci, daca nu, o poti face intr-un mod mediocru. Un principiu al meu nu ma lasa sa fac o chestie mediocra, n-as putea dormi noaptea daca eu as face asa ceva. Am incercat asa ceva timp de vreo 2 luni la Asiban. Lumea ma acuza de negativism, acolo pot spune cu mana pe inima c am incercat sa fiu cat pot eu de pozitivist si sa impac pe toata lumea, nu s-a putut…nu era locul meu acolo. ma simteam mediocru si am dezertat.
Apoi mersu la interviuri a reinceput. Si tot a fost. Mergeam la interviuri la care mi se spunea:” Dl. am vrut sa vad cum arata un absolvent de cibernetica”. Altii ma intrebau de cine stie ce OZN-uri de programe. Degeaba incercam eu sa le replic ca am facut o specializare in care era vorba de matematica si economie si un pic de actuariat si ceva programe de pe vremea “cu daci si romani” vorba cantecului.
Interviuri…interviuri…nervi….bagat de picioare.
Am dat interviu si pe la primaria sectorului 2 pentru bugetari…n-a fost loc…sau poate nu eram pregatit “$uflete$te”.
Majoritatea locurilor de munca pe care le gaseam ma redirectionau spre vanzari, cu replici de genu:”De acolo poti urca!”…Bun vin si ridic intrebarea:”Unde sa urci sus in cer la Dumnezeu? Daca eu intru in vanzari si ma apcu de vanzari si incep sa fac fel de fel de cursuri de sporire a capacitatii de vanzare si eu tre sa invat anumite chestii legate de produse, cum mai pot sa fac fata la un post de analiza de exemplu sau la o zona matematica daca eu pierd legatura cu zona de interes?”
Greseli…greseli.
Una din actiunile mele care ma costa si acum ceva insomnii este o firma pe care am deschis-o prin facultate anu 2-3 si care se taraste dupa mine si ma urmareste obsesiv…a fost un esec pe care l-am inregistrat si pe care nu pot sa-l iert. l-am constientizat, l-am gandit dupa, l-am rumegat dar nu pot sa-l vad deloc cu ochii buni…oricat de mult l-as analiza tot un esec ramane…Lumea ma ia cu fel de fel de povesti invatate de prin cartile de psihologie ca a fost o experienta, ca ai invatat ceva, ca asa e viata mai ai si esecuri..dar eu nu pot sa trec peste…si pana cand n-am sa reusesc probabil ca n-o sa am liniste.
Asta a atarnat uneori si la primele interviuri cand eram intrebat:”Bine bine da in facultate de ce n-ai lucrat ?”…ce puteam sa raspund:”stiti eu am vrut sa intreprind ceva si am dat faliment ca eram prea prost sa am succes”….si atunci bilele negre au tot curs.
O parte din timp am crezut ca voi reusi sa fa ceva cu piata forex si tranzactionarile(nici acum nu disparut ideea, insa e mult de munca si trebuie multa liniste si nopti pierdute si ceva marafeti de investit).
Optimismul meu nu m-a parasit, ca si principiile ele merg cu mine. Indiferent de ce vedeti voi in mine: un pesimist, un bosorog, un idiot, un luzar, un pierdevara, un comunist…eu sper ca tot am sa reusesc asa cum imi dicteaza mie constiinta si piticu care scrie acum la tastatura gandului meu…si am sa-mi gasesc ragaz cateodata si pentru voi sa va mai fac sa radeti sau sa va spun o vorba buna din cand in cand.
Multumesc sursa pozei pe care am facut ceva modificari, un semn de intrebare in loc de exclamare.