Traiesc in prezent un prezent sters. Simt ca nu e ceea ce trebuie sa fac sau menirea pentru care sunt alocat eu in acest rastel de arme numit viata. parca nu am gloantele necesare pentru a-mi duce la indeplinire menirea, parca mereu si mereu aleg alte gloante si trag tintesc cate ceva dar o fac pentru un termen scurt.
De multe ori impusc si sangerez mai rau ca victima. Sangerarea unui drum ratat si a negasirii unui drum spre marea misiunea pe care o am de indeplinit ma roade pe interior, imi macina mecanismele de declansare a focului.
Prezentul meu sters este unul static cu mici nuante de miscare. uneori ma vad in fata unui ecran rotund care se misca cu niste poze pentru a-mi crea senzatia de film, alteori alerg eu in jurul tomului de poze si-mi fac filmul meu. De ce oare piesele din puzzle-ul mue nus-i gasesc locul sa-mi dea un mesaj clar? Stiu nu e bine sa te plangi si trebuie sa ai rabdare pana cand apele tulburi se vor limpezi si vei vedea clar ce e pe fundul marii pe care tocmai vrei sa pasesti, cred de abia acum pricep pilda din Biblie cu mersul pe apa. Nu era nici o smecherie la mijloc sau nici un miracol era vorba de stabilirea unui echilibru perfect in interiorul omului pentru a putea sa-si gaseasca menirea. Iisus este reprezentarea echilibrului pentru lumea crestina.
Am crezut ca e din cauza apropierii primaverii si a asteniei de primavara si ca bolnavul mintal din mine incepe sa dea semn de foiala. Nu era asta. Inca nu stiu ce este, am senzatia unei sufocari sociale, culmea intr-o lume a socializarilor exacerbate online. Nu mai simt caldura aia specifica oamenilor, nu mai simt acea placere de a sta de vorba cu cineva, fiecare a crescut si s-a dezvoltat stramb acum aducand in ringul relationarilor toate angoasele, toate neajunsurile si frustrarile de peste viata traita pana in prezent.
Am uitat sa ne mai iubim unii cu altii, am uitat sa deschidem o usa parintilor si sa le zicem o vorba buna, in afara de :”Da-mi bani!” si “Vinde dreacu pamanturile alea sa-mi iau si eu masina bengoasa!” nu mai stim sa aducem o vorba buna in casa unui parinte. O lume mult prea lovita in cap de dorinta de a cumpara, parca ne-au injectat dorinta de cumparare si agresivitatea unui sistem care nu se pliaza pe forma noastra de constitutie ADeNeica.
Dragi Mallisti, dragi Coraisti, dragi Sopingari desi nu-mi place sa urasc, va urasc din tot sufletul pentru modul in care v-ati lasat angrenati in sistemul cuponiadelor, al reducerilor si al cumparaturilor fara de cumparaturi. Va apreciez pentru celelalte gesturi bune pe care sunt convins ca le mai faceti din cand in cand insa va dispretuiesc total pentru nebunia cu care dati tonu la dementa numita: Inarmarea cu cumparaturi.
