blog.fanel.ro
La noi muierea pupa mâna bărbatului Până mai adineaori – zicea Marin al lui Pătru, Şi din dumneata nu-l scotea niciodată, Îi făcea trei, patru copii, dar nu-ndrăznea să-i zică tu. Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum. Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului, Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră Şi să lase politica – de-asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni – Femeia, ce ştie femeia? Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirile pe corlată, Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa, Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă, Că ce ştie ea?Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă, Zăvelca lungă, colo, abia-i sclipeau gleznele, Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule, O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă, Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi? Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă până Spre douăzeci de ani, că ziceau că eşti copil, la douăzeci de ani Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brâul şi plecai după fete, Le încântai din fluier. Nu mai sunt rânduielile alea, treierai cu caii, Vedeai cum se suceşte lanţul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii, Rămânea jos grâul ca aurul. Aveai stupi, oi, Beai câte-un putinei de lapte bătut şi te ştergeai la gură cu mâtca, Mâncai un geac de brânză, coceai floricele, Nici mălaiul nu mai e Aşa de dulce, când îl spoia mama cu cocă Şi făcea pe deasupra flori cu lingura, Dupâ aia-l băga-n ţest. Zăbicul are alt gust. Şi vitele parcă sunt mai proaste, că ţin minte Când se ducea mama să mulgă vacile în obor, Viţeii, care stăteau aleşi în curte, cum o vedeau cu oala în mână Săreau, se gudurau pe lângă ea. Ştiţi că şi anul ăsta Prica iar mi-a rămas stearpă? Şi vitele sunt mai proaste, ascultaţi-mă pe mine.Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea, că nu poţi. Nici copii nu mai face ca lumea, Să-ţi umple casa, să te simţi om, Una-două îi leapădă, zice c-a râvnit la varză acră şi n-a Găsit la repezeală şi i-a lepădat, Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit, Bazaconii – nu vor să dea-n greu, De-aia s-a împuţinat lumea. Înainte, când veneau turcii pe-aici, cine-i lua la palme? – câte zece-doisprezece Săreau din câte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea Să se bată cu ei, de ne lăuda şi mihai Viteazul: „Daţi, mă, băga-i-aş la ududoi, să mai stea şi pe-acasă”. Dar discută astea cu Măria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice, Că ea a stat toată viaţa cu fundu’ pe cămaşă degeaba şi nici tabla Înmulţirii n-o ştie.– Mărie, cât fac, fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei? – Însoară-te, mă, Târziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii, Că ai şi-nceput să iei culoarea cerii. – Păi, găseşte-mi tu una care să-mi placă şi să-mi pupe mâna la comandă, Că acum o iau. – În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece. Nea Marin al lui Moşu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani, Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau câte-un cusur, Era poreclit Târziu, dar numai Măria Bălii îndrăznea să-i spună în faţă. Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi, Avea parcă un alt puls, dar cu o sută de ani în urmă. Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor. Şi după cum citise el în Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună. Se întoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pământul. Casa lor bătrână, de moşneni şi aşezaţi, Intra încet în pământ. |
