Viata e un teatru, un teatru ieftin cu papusi din paiete care intruchipeaza tot ce e mai rau intr-un om. Te joci de cand te nasti si pana mori, totul e sa alegi partenerii cu care te joci.
Cine nu stie sa-si joace viata nu va stii nici sa si-o analizeze. Numai fiind in centrul jocului vei putea stapani fortele neprevazutului, numai domnind peste regatul umbrelor vei intelege jocul.
E greu sa joci intr-un film care nu e al tau, e aproape imposibil sa pacalesti teatrul vietii si sa iti negociezi sfarsitul. Tu joci cum iti dicteaza cele 3 ipostaze ale tale si la final ele stabilesc destinul: Unul tradeaza si traieste, Altul e slab si se dezsinucide iar Cel de-al treilea castiga eliminandu-te din joc, restul e doar nemurire.
Uneori obosesc privind cum se lupta trasaturile pentru castigarea suprematiei in teatrul meu. Am crezut mult timp ca nu-mi doresc putere, dar este gresit caci numai cel ce nu traieste nu viseaza puterea. Cu totii vrem puterea doar ca la fiecare puterea are alte forme: unii inteleg putere prin sinceritate, altii vad puterea in altruismul dus pana la extrem, dar cei mai multi visam puterea pentru a ne putea desfrana trassaturile negative, pentru a putea scoate la iveala mizeriile cele mai crude si mai strambe dintre mizeriile pe care le crestem ca sufleori intr-un teatru ieftin de trei parale.
Si uite asa suntem liberi sa ne miscam singuri intre cei patru pereti imaginari dictati de limitele ipostazelor sinucigase.
1 thought on “Teatrul trasaturilor”