Citesc de ceva vreme scrieri nationaliste din diverse culturi din lume. Imi plac povestile in care apar popoare cu onoare si traditie, care se lupta cu inversunare pana la moarte pentru credinta lor si pentru liniile tarilor si cultura poporului lor.
Cunosc un popor pe lumea asta care se crede buricul pamantului. A avut norocul sa ia parte la razboaie departe de tara lor si sa macelareasca fara mila si drept de apel inamicii, fara sa-i priveasca in ochi. Cum poti numi un astfel de popor? Trisorii.
Degeaba ai tehnica militara de invidiat si pentru popoarele extraterestre daca moralul armatei tale este unul precar si sustinut cu minciuni false si istorii de carton imbracate in staniol si poleiala. Cand militarul tau nu crede in lupta pe care o are de facut, poti sa-i dai si armura de cel mai pur aur si titan, distrugerea lui incepe din interior spre exterior.
Singurul tau avantaj e ca te-ai impus ca bagabontii in gastile de cartier cu forta, dar oare cainii micuti din gasca ta nu se asteapta la cotitura? Draga Ticalosia, tara a dreptatii si al adevarului stramb, sa nu te temi de dusmani caci ei vor dori sa te omoare privindu-te in ochii tai mincinosi, sa te temi de “prietenii” care vor actiona intocmai ca si tine: violand victima pe la spate.
Ma amuza teribil ca recent cand au fost loviti “oarecum”, toata lumea a sarit sa le ia apararea…. sa fie vorba de umanitate sau frica de riposta a unui stat militenesc mult mai crud decat orice stat dictatorial de pe glob?