Ma dau pe metrou mai ceva ca parkour-istii prin turnee. Ma plimb agale pe alei si tac vorbind cu Zeii. Ieri m-au oprit din drum doi catei, mi-au cerut sa fumez cu ei un cui. I-am refuzat ca un egoist imputit ce sunt, eu fumez doar cu mine si doar un singur cui, viata mea.
Imi place sa ajut. Traiesc din asta. Uneori ma simt ca locuiesc intr-o cutie de chibrit a unui traficant dintr-un parc de cartier si sunt momeala pentru tinerii neinitiati in moartea din cutia de chibrit:”Baiatu o bila ceva? Hai traiti’ar ca o dau ieftina, nu te speria!”
Un cui si-o bila, te simti planetar. Prin vene iti curge echilibru, prin nas iti tasnesc izvoare de ras si ochii, doar ochii cauta stupid si infinit un punct de care sa se agate si sa rastoarne dezechilibrul.
Corabia se clatina si matelotul nu se poate abtine din ras. Un ras stupid si infantil, un ras pe care nu l-a mai regasit din copilaria pierduta in “Visul de a fi mare”. Mai trage un fum si din plamani fumul iese in zambete fortate, in crize de ras demonic descatusate de durere.
