E seara. Te plimbi tacuta si trista pe sub castanii parcului rece. Il tii de brat desi nu-l cunosti si-i povestesti viata ta, viata ta cu bune si rele, viata ta pe care vrei sa i-o povestesti pentru ca simti ca el iti poate da raspunsuri ca o carte de tarot. L-ai vazut intr-o seara intr-o crasma de trei lei, l-ai privit si l-ai simtit trist si departe. Asa era. Dar totusi nimic nu te-a facut sa te opresti din a-i cere raspunsuri la intrebari la care nu vroiai sa-ti dai raspunsul, era mai usor sa intrebi si sa-ti afli singura raspunsul.
Acum sezi la intrarea in parcul de castani si privesti drumul inapoi. Tu te pregatesti sa pasesti in parcul altor vremuri. Drumul prin castani ti-a reamintit mirosul tineretii, ti-a reamintit mirosul de ploaie feciorelnica. Ai petrecut frumoase clipe de diapozitive pline de cunostinte vechi, ti-ai reamintit de drumuri luate la picior, ai plans cand ti-ai revazut tineretea dusa, dar nimic nu te-a facut sa vezi ce e dincolo de tine, ce e dincolo de carne, ce e dincolo de materie.
Ai fugit tacuta si rece prin ploaia dragostei tale si l-ai simtit departe si trist, dar cand ai vrut sa-i afli povestea si-a tras chipiul pe frunte, ti-a zambit sugubat si a plecat sa duca prin parc o alta ploaie de ganduri de viata.
