Pe Valeriu Sterian (sau Vali Sterian) l-am perceput ca produs muzical odata cu venirea Democratiei in ’89. Melodia “Doamne, Vino Doamne” este prima melodie pe care mi-o amintesc cantata de el. Desi aveam 6 ani la revolutie mult timp am fost obsedat de evenimentul care trecuse pe langa mine. Dupa revolutie muzica folk incepuse sa se salte si Vali Sterian era tot mai des prin emisiuni, pe baricadele Golanilor sau in cine stie ce alte manifestari.
Au fost ani in care ascultam folk putin, si varsta isi spunea cuvantul preferand Peter Andre, Fun Factory si DJ BOBO in detrimentul folkului autohton. Au fost ani in care muzica romaneasca fusese scoasa de pe tarabe si lumea asculta cu indarjire muzica straina.
Undeva in liceu am inceput sa frecventez diverse medii sociale care aveau legatura cu cultura, orizonturile mele iesind din garnizoana muncitoreasca Militari – Bucuresti, si astfel am redescoperit muzica pe care o ascultau parintii mei si ai lor prieteni pe la petreceri: Phoenix, Semnal M, Rosu si Negru etc.. Printre ele a aparut si domnul cu celebrul hit al Revolutiei
“Doamne, Vino Doamne”. Vali Sterian era un folk-ist iesit din tiparele pedante ale celorlalti folkisti, el era cu adevarat rebel si nu mima doar o rebeliune artistica.
Printre primele cantece de quitara auzite in noile cercuri frecventate se numara si “Amintire cu haiduci”. Fascinatia perioadei interbelice si fascinatia cartilor pe care le citeam in liceu venea manusa cu acest cantec, forma nationalistul de maine din mine.
Apoi am inceput sa descopar vinilurile de la Magazinul Muzica cu Valeriu Sterian si mai tarziu tras de fratemiu la concertele Om Bun am reusit sa-l vad pe om pe scena in carne si oase. Cand l-am vazut prima oara pe scena mi-a parut antipatic. Avea o scarba artistica de a sta de vorba cu publicul de nu l-am putut inghiti. Mai tarziu incepusem sa-l accept doar pentru ca scotea sala din amortirea folk-ului de tip clasic in care-l bagau dinozaurii folk. Sterian era un vulcan si electriza sala.
