Viata ca o cursa

Citesc de cateva zile o carte de psihanaliza. Vreau sa fie un sir lung de carti de pishanaliza pe care sa le citesc.

Cartea ofera o perspectiva destul de frumoasa asupra vietii. Prezinta spiritul ca o suma de 3 elemente:
1. Un receptor care pune in practica.
2. Doi transmitatori care antreneaza receptorul.

Binele si raul ii putem identifica prin cei doi transmitatori si omul prin receptorul care pune ideilor in practica. Asadar fricile si pasiunile sunt rezultatul antrenamentului oferit de cei doi mari antrenori. Nu stiu daca in tot jocul asta Omul are si el un motoras care aleaga intre cei doi sau daca el pune in practica doar rezultatul unei lupte dintre cei doi.

Binele si raul in tot timpul au fost prezentate ca doua forte extreme: una i s-a atribuit ce e mai frumos si alteia ce e mai urat, dar problema nu sta chiar atat de transant. In orice chestie care o faci trebuie sa cauti un echilibru si nu un punct extrem pe care sa-l atingi. Experientele trecute au aratat ca cei care au alergat sa atinga puncte extreme au terminat jocul mult prea repede pana sa-l inteleaga. Mintea, adica jocul celor 3, este un organism foarte neinteles pana in prezent de societate si uneori mult prea incatusat de orgolii si egoismele unor creiere asa zis “luminate”.

Cica e bine sa te analizezi singur, sa te psihanalizezi pentru a te intelege mai bine.