Va multumesc ca existati! Fara voi n-as stii de ce nu-mi place sa-mi fac idoli din personaje obscure care pretind ca au dreptul la adulatie permanenta. Sunt un biet muritor care sparge din cand in cand monotonia limbischibitionistilor vostrii incercand sa arat ca dincolo de alb si roz exista negru si cenusiu.
Stiu e greu sa cobori din Olimpul imaginii tale de carton aici la realitatea cruda si crunta, aici la omul cu geaca si sapca. Tu te porti gingas si suav ca o cocota scumpa cu blanuri de Paris cumparate la reducere vara si iti etalezi cunostintele ca pe niste trofee castigate cu greu.
Un nimeni perfect care trece in fuga strada visand la scenarii apocaliptice. Strada m-a invatat negrul. Strada m-a educat sa miros pericolul, chiar daca uneori simtul e pierdut si cad in neprevazut. Pe tine nimic nu te indoaie sa cobori din scaunul tau de fildes imaginar si sa saluti un trecator infect care nu poate sa te aduleze. E greu sa intelegi cum cineva nu poate percuta la valoarea ta inestimabila, la nestemata ta fiinta care a pogorat dintre nemuritorii fara de cusur aici in sanul muritorilor fara de inceput si sfarsit.
Tu gingasa fiinta afla de la mine ca viata e cruda uneori si chiar daca azi esti pe cai mari maine s-ar putea ca fildesul imaginar sa-ti omoare imginea si respectul de sine, coboara rogu-te si mai invata cate ceva si de la niste bieti muritori de rand.
“Zeilor cu dragoste! – e doar un text pentru niciunul dintre voi.”
